Inca de la aparitie, receptarea critica a plasat ,,Adam si Eva " si ,, Ciuleandra " in umbra primelor capodopere ale scriitorului. Aceasta pentru ca ,, Ion " si ,, Padurea spanzuratilor" erau cerute de orizontul de asteptare al epocii, veneau la timpul cel mai potrivit cu putinta. Nimic nu pregatise insa aparitia celorlalte doua romane ce dezvaluiau marea taina a iubirii, implinindu-se intr-a saptea existenta ori mergand pana la crima. Nici deceniile postbelice n-au oferit mai multe sanse celor doua carti. Au continuat sa ramana ,, ostracizate " departe de suprematia absoluta a capodoperelor initiale carora li s-a adaugat, intr-o supralicitare mai degraba ideologica decat estetica ,,Rascoala ".Canonul realismului, marota obiectivitatii domina inca multa vreme, chiar daca in ipostaze noi, originale, proza romaneasca. O revedere a dosarului critic al romanului ,, Ciuleandra " surprinde prin deosebirea intre critica favorabila si cea prudenta. Criticii judeca romanul dupa conventiile realismului ca tema, si a obiectivitatii, ca metoda. Tot dupa aceleasi conventii, Eugen Lovinescu negase valoarea nuvelisticii eminesciene. E cel putin curioasa opacitatea criticului si fata de proza fantastica si filosofica a lui Eminescusi fata de romanele ce scruteaza abisul psihologic al lui Rebreanu. E aproape o incompatibilitate intre criticul cu solida pregatire umanista, clasica, modelat de cultura franceza, si proza celor doi mari creatori formati in orizontul culturii germane... Celor doi autori, Eminescu si Rebreanu, li se potriveste propensiunea spiritului german spre mit si arhaicitate ca si un anume sentiment al destinului. Se iveste o noua viziune originala asupra cartii vazuta ca proza mitica. ,, Ciuleandra " ar fi asadar o epifanie a dansului cosmic, asa cum il cunosc marile culturi si civilizatii. Este dansul iubirii si al mortii, al extazului si al nebuniei; el unifica toate contrariile in cercul sau viu, miscator.