In ce fel intampina carturarul – scriitor, filozof, om de stiinta – incercarea, nu rareori dramatica, a confruntarii cu Justitia? Cum si cat de adanc se implica el in duelul judiciar cand in joc erau ideile, convingerile sau demnitatea lui? Acestor intrebari (si altora adiacente) se straduieste sa le raspunda – pe temeiul unor procese celebre – cartea de fata.Avand a infatisa, de asta data, tribulatiile judiciare ale unor constructori de edificii teoretice, iar nu ale unor plasmuitori de fictiuni, s-a staruit si asupra curentelor de idei ale timpului si asupra situarii protagonistilor in raport cu ele. Acestei imprejurari i s-a adaugat abundenta documentelor din epoca, care face explicarea faptelor mai lesnicioasa si evocarea oamenilor mai vie.

Dar, fara cunoasterea originii, telurilor si functionarii inchizitiei, intelegerea conditiilor in care s-au confruntat cu justitia acesti mari cugetatorii ar fi pagubita, astfel ca lucrarea cuprinde si un „interludiu“ despre inchizitie.Procesele celor trei mari „impricinati“ – Socrate, Bruno si Galilei – sunt in primul rand reactii aberante ale intolerantei religioase. in ceea ce ii priveste mai ales pe Bruno si pe Galilei, se adauga o confruntare, in plan ideologic, intre gandirea nonconformista si inchistarea dogmatica. Desi explicabile prin factori istorici contingenti, cele trei procese „comunica“ in adanc prin semnificatii comune, cu valoare permanenta.

Printre care aceea ca prefacerea in dogme a convingerilor de orice fel este pe cat de pernicioasa pentru afirmarea gandirii originale, pe atat de incapabila sa impiedice pana la urma o atare afirmare. Aparatorii dogmelor pot opri temporar fluxul ideilor innoitoare, ei nu dispun insa niciodata de puterea necesara pentru a-l stavili la nesfarsit.