„Romanul lui Ion Vianu are un fir epic limpede. În acelaÈ™i timp, nu puÈ›ine sunt pasajele cu o încărcătură sapienÈ›ială succint È™i misterios formulată, care dau stilului lui Ion Vianu o tensiune aforistică È™i poematică. Asemenea pasaje mi-au sugerat că autorul È™tie despre om È™i abisurile lui, precum È™i despre lumea sacrului o mulÈ›ime de taine È™i că deÈ›ine nu puÈ›ine certitudini. Unele module ale romanului chiar asta sunt, meditaÈ›ii ori interogaÈ›ii pe teme biblice... Directă È™i frumoasă, emoÈ›ionantă prin ceea ce spune È™i prin ceea ce sugerează, Paramneziile lui Ion Vianu este o carte «coaptă» ca un fruct pe creangă. Ea distilează o experiență de viață în care biograficul È™i livrescul sunt contopite È™i ne pune în contact cu o personalitate de o mare distincÈ›ie sufletească È™i de o mare îngăduință față de tot ce înseamnă fenomenul uman.” (Marta Petreu)

„Necredinciosul – o jucărie romanescă despre alteritate È™i despre procesul integrării eului. Prozatorul rotunjeÈ™te un ghem de semne È™i sensuri È™i aruncă cititorului un dumicat ispititor, incitant, rezistent la interpretări ultime, greu de ruminat fără rest... Povestitorul se joacă nestăpânit È™i inteligent cu ascultătorul‑cititor È™i îl implică în amestecul inepuizabil de poveÈ™ti reale È™i inventate. De la arta deducÈ›iei la arta seducÈ›iei, Ion Vianu este, el însuÈ™i, un admirabil cuceritor. De Curte‑Veche.” (Irina PetraÈ™)

„Dacă traiectoria unui singur destin confirmă un Jurnal, aceea a mai multora trimite la mai complexa È›esătură a unui roman. În Paramnezii, trei alte destine se intersectează cu al povestitorului, închipuind figuri însetate de absolut – a prietenului care se sinucide în detenÈ›ie, spre a nu accepta eliberarea pe cauÈ›iune turnătoriei, a lui Djamil, apoi, pacientul magrebian care, de asemenea, se sinucide, când înÈ›elege a fi intrat într-o fundătură fără ieÈ™ire, în fine a amicului swiÈ›erian care, cu înaintarea în vârstă, dă tot mai mult curs instinctelor totalitare. Sunt cazuri-limită pe care surprinderea unei vieÈ›i în punctul de trecere spre starea seniorală a senectuÈ›ii È™i le însuÈ™eÈ™te, întru completarea propriei personalități. Or, tocmai evoluÈ›ia acesteia, străbătând straturile de timp prin evocarea unor segmente existenÈ›iale, decide pigmentul final, dă respiraÈ›ie naraÈ›iunii, dincolo de suflul ei secret, după noi, mai preÈ›ios încă. «Ce curioase sunt disperările dostoievskiene în decor alpin!», exclamă eroul din Paramnezii, până la ultimul rând rămas fără nume. În fapt, ele îl urmăresc pretutindeni pe cel plecat. Chiar când se întoarce. Fiind cel care-È™i lasă în urmă umbra...” (Barbu Cioculescu)

„Romanul Necredinciosul al lui Ion Vianu este o carte ale cărei sensuri rezonează în straturile cele mai ascunse ale conÈ™tiinÈ›ei. Un roman psihologic al timpurilor noastre, percutant, cu umbre grave. Un roman despre căutarea Sinelui în spatele măștilor, mai mult sau mai puÈ›in transparente, pe care le poartă fiecare dintre noi, conÈ™tient sau nu.” (Dana Pîrvan-Jenaru)