Un roman despre viața cuvioasei Parascheva, o mare nevoitoare a perioadei bizantine, cunoscută drept „Sfânta Balcanilor”.

Cum poate ajunge un suflet la Dumnezeu? Până unde poate merge călătoria sa și unde se va opri, după ce va învinge orice opreliște care amână întâlnirea cu El, adăparea din dragostea – ce ostoire nu cunoaște – a lui Dumnezeu?

Călătoria tinerei Parascheva spre Dumnezeu începe în locurile natale, cărora le urmează Țarigradul și pelerinajul la Locurile Sfinte, unde nevoința pustnicească, sub călăuzirea lui Ioan Bo­te­­zătorul și a Mariei Egipteanca, a preschimbat‑o pe Parascheva (Petkana, Sfânta Vineri) într‑una dintre cele mai iubite sfinte panortodoxe, pentru ca apoi și sfintele sale moaște să devină loc de pelerinaj de o importanță covârșitoare pentru evoluția istorică a Balcanilor, fie că amintim de Târnovo sau Belgrad, fie că ne gândim la Țarigrad sau la Iașii Moldovei.

* * *

„Mi se părea că râul Iordanului trece prin mine. Că spală mâlul adunat în sufletul meu. Că mă spală pe dinăuntru. Şi că, odată ieşită din râu, nu voi mai fi aceeaşi. Iar când în mână mi‑a ajuns pietricica, rotundă şi albastră ca o bucăţică ruptă din cer, am fost sigură că El mi‑a trimis‑o. M‑am uitat în sus, deasupra mea, spre El, să‑I mulţumesc, aşa cum și El se va fi uitat spre a vedea calea Tatălui. Am început să plâng mişcată de atâta dragoste şi am simţit cum inima mi se umple de pace.”

În atenţia cititorilor: această carte se întemeiază pe tradiţia Bisericii Sârbe privitoare la viaţa Cuvioasei, aşa cum s-a transmis în unele dintre sinaxarele acesteia, tradiție perpetuată şi în „Proloagele de la Ohrida” ale Sfântului Nicolae Velimirovici – în care menționează că Sfânta a petrecut în pustie „până la o vârstă adâncă”.