Renaștem într-o psihoterapie? După o examinare minuțioasă a conținuturilor psihice inconștiente, Otto Rank a descoperit, atât în analiza persoanelor anormale, cât și a celor normale, nucleul inconștientului reprezentat de trauma nașterii, ultimul substrat biologic perceptibil al vieții psihice. În cartea de fată el dezvoltă ideea că relația primară a copilului cu mama reprezintă prototipul relației terapeutice, analiza dovedindu-se a fi o rezolvare retroactivă a traumei nașterii care nu a fost depășită la timpul ei. Autorul extinde experiența din domeniul clinic și o aplică în domeniul culturii prezentând într‑un tablou sintetic modul în care sunt legate cele mai elevate conținuturi manifeste ale producțiilor spirituale ale umanității de cel mai adânc substrat biologic al inconștientului.

Otto Rank a fost psihanalist, a lucrat timp de aproape douăzeci de ani cu Sigmund Freud, pentru ca mai apoi să devină un binecunoscut oponent al acestuia și a fost una dintre cele mai influente figuri din psihoterapia modernă. A avut o contribuție importantă la dezvoltarea psihanalizei, psihoterapiei și asistenței sociale. A ținut prelegeri la universități precum Harvard, Yale, Stanford și Sorbona.

Clapeta 1

Teama de animale mici, însoțită de obicei de sentimente de groază, are același fundament. Din analiza acestor fobii sau a coșmarurilor — care pot fi întâlnite și în cazul bărbaților, chiar dacă într‑o măsură mai mică decât al femeilor —, reiese cu claritate faptul că sentimentul de stranietate în prezența unor târâtoare mici precum șoarecii, șerpii, broaștele, gândacii etc. este direct legat de abilitatea acestora de a dispărea fără urmă în cele mai mici găuri din pământ. Ele simbolizează deci împlinirea dorinței de întoarcere în ascunzătoarea maternă. Sentimentul de groază asociat lor se naște din faptul că ele materializează propria tendință, de al cărui obiect ne îngrozim.

Otto Rank

Clapeta 2

Atât în mit, cât și în nevroză și în alte creații ale inconștientului, aceste performanțe cunoscute sub numele de fapte de vitejie au ca scop reîntoarcerea la situația intrauterină, în timp ce tatăl este combătut în calitate de obstacol principal. Așa cum în nevrotic am recunoscut persoana care nu poate depăși fără lezări afectul originar de anxietate, datorat traumei nașterii, tot astfel, eroul reprezintă tipul lipsit de frică, cel care încearcă să‑și depășească trauma aparent deosebit de severă a nașterii printr‑o repetiție a ei în aceste fapte, care au rolul să o compenseze.

Otto Rank