Povestea recentă a relațiilor româno-turce, îndeosebi în ultimii 30 de ani, arată că se poate construi o bază comună de cooperare cu urmașii foștilor inamici istorici, când primează interesul comun. Ideea de bază pe care o susțin pe parcursul acestei teze este că factorul economic este decisiv în integrarea minorităților.

Condițiile economiei de piață creează un nou context al relațiilor româno-turce unde competiția nu mai este militară sau interconfesională, unde mediul de afaceri și inițiativa particulară favorizează dialogul și interculturalitatea.

Exemplul populației turce ne arată că proprietatea și convivialitatea, cooperarea reciprocă dintre indivizi și comunități în vederea realizării unor obiective comune, permit să se găsească ad hoc formule de coexistență, care să depășească eventualele asperități și puncte de divergență.