Sfântul Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orășel din provincia Tracia, în nordul Greciei. PărinÈ›ii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlavioÈ™i. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă creÈ™tere în credinÈ›a creÈ™tinească. După primii ani de È™coală, Anastasie merge la Constantinopol, unde învață teologia È™i citeÈ™te scrierile SfinÈ›ilor PărinÈ›i, dar È™i munceÈ™te din greu pentru a-È™i câÈ™tiga cele de trebuință. La vârsta de 20 de ani, povățuit de Duhul Sfânt, se îndreaptă spre insula Hios, unde va fi învățător, apoi, simÈ›ind chemarea lui Hristos, intră în nevoinÈ›a monahală, primind chipul îngeresc al călugăriei la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazăr, primind povățuire duhovnicească de la Sfântul Cuvios Pahomie Hiotul († 1905). După câteva luni este hirotonit diacon, prilej cu care primeÈ™te numele de Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaÈ›a.
După ce-È™i termină studiile teologice, în anul 1886, Sfântul Nectarie merge la Alexandria Egiptului, unde este hirotonit preot, iar după câteva luni este ridicat la treapta de arhimandrit. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie îl hirotoneÈ™te mitropolit de Pentapole. Vreme de mai mulÈ›i ani, evlaviosul mitropolit a slujit în oraÈ™ul Cairo È™i a predica în biserica „Sfântul Nicolae” din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor È™i povățuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie È™i blândeÈ›e. De aceea, era mult căutat de credincioÈ™i È™i iubit de toÈ›i. Văzând diavolul că nu-l poate birui cu mândria È™i cu iubirea de sine, a încercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu o altă armă, tot aÈ™a de primejdioasă, anume cu invidia celorlalÈ›i ierarhi È™i slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, aceÈ™tia vorbindu-l de rău către patriarh, cum că unelteÈ™te să-i ia locul. Acest lucru a făcut ca, la 3 mai 1890, să fie eliberat din responsabilitățile pe care le avea, permiÈ›ându-i-se să slujească mai departe în biserica „Sfântul Nicolae”. După mai puÈ›in de două luni însă, primeÈ™te de la patriarh o scrisoare prin care i se cere să părăsească Egiptul. Cerându-È™i iertare de la toÈ›i, cu toate că nu greÈ™ise nimănui cu nimic, dovedind o adâncă smerenie, Sfântul se supuse, dând slavă lui Dumnezeu că È™i cu dânsul s-a împlinit cuvântul lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Care zice: „FericiÈ›i veÈ›i fi, când vă vor ocărî È™i vă vor prigoni, È™i, minÈ›ind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, din pricina Mea” (Matei 5, 11). S-a retras la Atena, în luna august a anului 1890, sărac, defăimat de ai săi È™i nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu È™i în ocrotirea Maicii Domnului. Aici a fost câÈ›iva ani predicator, profesor, apoi È™i director al È™colii teologice Rizarion, până în anul 1894, reuÈ™ind să formeze duhovniceÈ™te mulÈ›i tineri iubitori de Hristos în vederea slujirii preoÈ›eÈ™ti. În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast È™i un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeÈ›e È™i îndelungă răbdare.

Dorind să se retragă la mai multă liniÈ™te, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioÈ™i È™i ucenici, o frumoasă mănăstire de călugăriÈ›e în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viață de obÈ™te, după tradiÈ›ia SfinÈ›ilor PărinÈ›i. Apoi s-a retras în această mănăstire È™i a dus o viață înaltă de smerenie È™i slujire, de dăruire totală È™i rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii È™i pentru toÈ›i care veneau È™i îi cereau binecuvântare, rugăciune È™i cuvânt de folos sufletesc. Aici l-a avut ucenic È™i pe Sfântul Cuvios Sava cel Nou († 1948), mare nevoitor al veacului al XX-lea, adormit întru Domnul în insula Kalimnos.
NumeroÈ™i săraci È™i bolnavi, lipsiÈ›i de orice ajutor, veneau la Sfântul Nectarie ca la părintele lor sufletesc. de aceea, el a dat poruncă maicilor ce se nevoiau acolo să împartă la cei lipsiÈ›i orice fel de hrană È™i chiar să nu păstreze nimic pentru ele, deoarece Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea È™i pe unii È™i pe alÈ›ii. Dar È™i cei bolnavi se vindecau prin rugăciunile fericitului Nectarie, pentru că se învrednicise de darul facerii de minuni.
Într-o vară, fiind mare secetă în insula Eghina, cu rugăciunile Sfântului Nectarie a venit ploaie din belÈ™ug È™i au rodit È›arinile, încât toÈ›i sau îndestulat de hrană. De aceea, toÈ›i – mireni È™i călugări, săraci È™i bogaÈ›i -, cinsteau pe Sfântul Nectarie, ca pe un păstor È™i vas ales al Duhului Sfânt È™i urmau întru toate cuvântul lui. El lucra la grădina mănăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă, încât toÈ›i primeau folos sufletesc din tăcerea È™i smerenia lui. Sfântul Nectarie a alcătuit multe scrieri, împotrivindu-se influenÈ›elor pline de rătăcire venite din Apus, care asaltau țările ortodoxe.
Pentru toate acestea, diavolul, nerăbdând nevoinÈ›a Sfântului, până la sfârÈ™itul vieÈ›ii sale a ridicat împotriva lui multe calomnii È™i vorbe rele din partea unor clerici È™i mireni, care, din pricina invidiei, îl cleveteau, atât pe el, cât È™i mănăstirea lui. Dar fericitul Nectarie le răbda pe toate, în numele lui Hristos, Care locuia în inima sa.
SimÈ›indu-È™i sfârÈ™itul aproape, Sfântul Nectarie a descoperit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a răbdat cu tărie toată boala È™i ispita, iar după aproape două luni de suferință, È™i-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, la 8 noiembrie 1920. A fost înmormântat în biserica zidită de el, făcând multe minuni È™i dând vindecare celor bolnavi, care alergau cu credință la ajutorul lui. Trecând mai bine de 20 de ani, trupul său a fost aflat în mormânt întreg È™i nestricat, răspândind bună mireasmă. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaÈ™te au fost aÈ™ezate în biserica mănăstirii din Eghina, spre cinstire, iar în anul 1961 a fost trecut în rândul SfinÈ›ilor, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie. PărÈ›i din moaÈ™tele sale se află È™i în România, la Mănăstirea Radu Vodă din BucureÈ™ti, dar È™i în alte sfinte locaÈ™uri.