Expunerea releva mai intai treptele ascendente ale procesului de uniformizare, incepand de la Conferintele de la Haga din 1910 si 1912, pana in zilele noastre. Evocand Conventiile de la Geneva din 1930, ce reprezinta o faza de importanta istorica, accentul cade indeosebi asupra lucrarilor efectuate in materie, sub egida Comisiei Natiunilor Unite pentru Dreptul Comertului International. Acestea s-au materializat, dupa doua decenii de stradanie, in Conventia de la New York din 1988, care prezinta un incontestabil interes stiintific prin solutiile tranzactionale adoptate.

In prealabil, se precizeaza, referitor la Conventia de la New York din 1988, ca aceasta are o natura optionala. Cu alte cuvinte, nu inlocuieste de plin drept legile cambiale nationale. Reglementarile Conventiei devin aplicabile numai daca tragatorul isi exprima cu claritate in antet, cat si in cuprinsul titlului, intentia de a le conferi incidenta. In scopul aratat este suficient, dar si necesar, ca semnatarul sa insereze mentiunea ca intelege sa emita o cambie internationala. Se exclude vocatia instantelor judecatoresti de a supune cambia in cauza dreptului local sau legii competente conform normelor conflictuale.

Un alt capitol de preocupari il formeaza, in ordine logica, transmisibilitatea cambiei. Fireste, modalitatile difera, dupa cum avem in vedere un titlu nominativ, la ordin sau la purtator. Inovatiile introduse prin Conventia de la New York din 1988 privesc cambia la ordin. Schimbarea titularului se realizeaza, in acest caz, asa cum se precizeaza in lucrare, in doua feluri. Mai intai pe calea uzuala a girului consimtit in favoarea unui giratar nominalizat. Cealalta modalitate consta in girul in alb. Acesta se reduce la semnatura girantului, coroborata cu remiterea titlului in posesia dobanditorului, fara sa se confunde cu transmiterea unei cambii la purtator, care opereaza fara semnatura girantului.

O atentie deosebita a fost acordata, in contextul transmiterii ti­tlului, consecintelor unei semnaturi falsificate pe cambie, aratandu-se ca, in conceptia Conventiei de la New York din 1988, riscul corespunzator il suporta persoana cea mai bine situata in nexul cambial spre a se proteja.

Ca rezultat al transmiterii cambiei, in conditiile amintite, dobanditorul persoana fizica sau juridica devine posesor al titlului. Statutul sau difera, potrivit Conventiei de la New York din 1988, asa cum rezulta din lucrare, dupa cum are calitatea de simplu posesor sau de posesor protejat. Cel din urma trebuie sa fi obtinut un titlu complet sau intregit ulterior conform imputernicirii primite, sa fi ignorat exceptiile referitoare la titlu, orice eventual drept stabil al altei persoane asupra titlului, cat si faptul ca acesta fusese refuzat la acceptare sau plata. Se mai cere ca titlul sa nu fi fost obtinut in mod fraudulos si sa nu fi expirat termenul de prescriptie al actiunii pentru plata.

In fine, studiul are ca obiect garantarea cambiei. Conventia de la New York din 1988 a consacrat in materie un sistem dualist, deosebind pe de o parte garantia uzuala, iar pe de alta parte avalul.

In concluzie, potrivit opiniei autoarei, Conventia de la New York din 1988, desi realizeaza un pas inainte pe calea uniformizarii regimului juridic al cambiei, se prezinta ca o imbinare hibrida a solutiilor anglo-americane, uneori mai bine adaptate exigentelor practicii comerciale, cu cele adoptate la Geneva in 1930. In ce priveste dreptul nostru cambial, sunt formulate sugestii de lege ferenda, deosebit de interesante, inspirate din analiza comparata a Conventiei de la New York din 1988 si a regimului de common law.