Intr-o publicatie recenta, despre Maitreyi Devi, consideram fascinant in relatia dintre ea si Mircea Eliade ce era nespus din dragostea lor, fie chiar intamplat, fie doar visat, ascuns parca, adaug acum, in unghiurile ascutite ale unicei lor litere comune, M. India si Santier, textele aici reunite, din contra, exceleaza in surplus de detalii cotidiene, personaje episodice, sexualitate, violente publice si lecturi savante, alternate rapid in fresca miraculoasa din jurul golului central, de unde se aude, in Santier, doar apelul telefonic al unei M., ramas neraspuns. In jur, o imensa lume pestrita naviga din atemporalitatea Indiei spre modernitate, ambele uluitoare pentru un tanar atunci de 22-23 de ani. In 1935, in Romania, Eliade numea acest conglomerat fascinant un "roman indirect" in care el nu se mai recunostea, desi in el se nascuse ca scriitor si savant. Doi ani dupa Maitreyi si simultan cu Huliganii, Santier marca noua lui identitate prin distantare de vechea fascinatie si ascunderea dramei in fal­durile unei mari civilizatii.
prof. Sorin Alexandrescu