Studiul prezintă principalele teorii și comentarii ale teoreticienilor din lume și din Rusia care susțin sau, dimpotrivă, contestă dreptul la existență al postmodernismului, în filosofie, artă, literatură, fără a le etala exhaustiv. Am insistat și pe o interpretare nuanțată care se acordă prefixului post-, considerat așa de înșelător, pentru că nu e deloc clară, în opinia multor critici, perioada după care urmează literatura numită postmodernistă. Acceptînd ideea că mulți dintre scriitorii ruși s-au inspirat din teoria postmodernistă (și poststructuralistă) universală – dovadă recunoașterea, în operele lor, a unor procedee, tehnici specifice postmodernismului –, admitem totuși, alături de alți critici, faptul că într-adevăr postmodernismul rus a avut și are o viață proprie, nefiind, de multe ori, tributar influențelor externe. Dar, așa cum spunea un critic rus, „trebuie să avem în vedere faptul că încă nu se observă totuși o alternativă autentică la postmodernism, iar caracterizarea lui ca fenomen estetic «foarte nou» deocamdată nu este pusă la îndoială în acea amplă literatură teoretică ce i se consacră în străinătate”.