De fiecare dată când mă despart, fie și pentru scurt timp, de Alexa Visarion, devin nostalgic. Mult timp nu am știut să-mi explic sentimentul acesta. Foarte târziu, am înțeles că exersam ceea ce, inspirat chiar de el, am numit „nostalgia valorii”. Căci Alexa Visarion, cu rigorile și principiile sale, cu incandescențele și glacialitățile sale, cu neobișnuit de intensul său mod de a gândi, trăi și practica arta, întrupează modelul clasic al intelectualului autentic. De aici și un fâlfâit de singurătate care îl însoțește pretutindeni…

Cartea de față o citesc asemenea unui vechi și misterios tratat despre ceva foarte prețios ce ne-a devenit, din păcate, tot mai nelămurit. E o carte neliniștitoare căci, vorbind despre fapte și oameni reali, anunță totodată pericolul absenței, al irepetabilității. Sădește în cititor bucuria unor revelații, dar și sentimentul unor indefinibile pierderi, operând, subtil, elegant, volatil, cu două categorii fundamentale ale umanului: Nostalgia și Valoarea. E o carte-insulă ce te poate salva din naufragierea în derizoriul prezentului…

ragment:

„Artistul e interpretul tainelor sufletului şi ale timpului său fără să vrea, ca orice profet devărat, uneori inconştient, asemeni unui somnambul. Îşi închipuie că vorbeşte din străfundurile lui însuşi, dar prin gura lui vorbeşte spiritul timpului, iar ceea ce spune el există, fiindcă exercită o acţiune…” – C. G. Jung

Să credem… miracolul e viu…

În culegerea de eseuri intitulată Meşterul Manole – studii de etnologie şi mitologie a lui Mircea Eliade, Editura Junimea, Iaşi, 1992, există un capitol, Viaţa spirituală a românilor, în care se face o veridică şi substanţial-expresivă argumentare a fiinţării poporului român în teritoriile pe care le-a stăpânit dintotdeauna, în pofida tuturor vitregiilor istoriei.

„Cum să explici acest «miracol istoric» al supravieţuirii unui popor cu cultură şi limbă latină de-a lungul nenumăratelor invazii şi atacat de diverse naţiuni şi rase (fino-ugrice, ca ungurii, tătarii şi turcii; slave, ca bulgarii, sârbii, polonezii şi ruşii). Mai multe motive explică această vitalitate incomparabilă. Primul dintre ele este dragostea poporului român pentru pământul său: înaintaşii săi n-au fost nomazi. Un popor care are rădăcini atât de adânci în pământul pe care locuieşte preferă să piară decât să-l abandoneze. Al doilea motiv se află în credinţa creştină a poporului român. Atacat fără încetare de barbari şi de necredincioşi, forţele românilor n-au slăbit pentru că luptau şi pentru religia lor. În limba română „creştin” înseamnă „român”. Primele sale instituţii politice şi administrative s-au născut în biserică.
Credinţa creştină a constituit întotdeauna pentru români punctul de sprijin al existenţei lor morale şi fizice.”

Vittorio Holtier, personalitate misterioasă întreţinută în prim-plan de discreţie, caracteristică atipică artei româneşti contemporane, scenograf definit plenar prin eleganţă, rafinament şi subtilitate, pictor şi grafician sub „pecetea tainei”, profesor al talentelor scenografice (îl menţionez aici doar pe Dragoş Buhagiar), Vittorio Holtier a construit prin viziunile sale plastice universuri spectaculare reflexive ce focalizează energiile spirituale în imagini hieratice.

Metafizica substanţei sale imaginative, însemnele nobiliare ale cifrului ideatic, ce i-au verticalizat opera, puritatea exprimărilor ce surprinde esenţele transparente ale densităţii existenţei fluide şi nu în ultimul rând charisma rasată a prezenţei sale iluminează în semnificaţii structura artistului.
Semnătura lui a fost, este şi va fi întotdeauna sprijin valorii.

Studiul său doctoral „Pseudoskenographikos sau fals tratat de înscenosofare” este o operă de sine stătătoare, abordare generoasă, bogată în nuanţe şi plină de asociaţii intelectuale remarcabile, care implică o analiză pe multe paliere hermeneutice – concepută şi realizată înainte de trecerea artistului în nefiinţă.

Singurătatea discretă a creatorului de viziuni solicită imperativ comunicarea. Printr-o ingenioasă simplitate esenţială de substanţă, Vittorio Holtier introduce sacralitate conceptuală imperialului cod semantic al adevărului.

* * *

„O viaţă atât de plină de primejdii şi o istorie atât de dramatică desigur că au imprimat caracteristici specifice şi profunde în sufletul poporului român. Există o mare diferenţă între un popor care a suferit mult fără să se descurajeze niciodată şi altul care a cunoscut nefericirea numai cu intermitenţe