Prima Regină a României moderne, Elisabeta, a fost o demnă purtătoare de coroană, sub a cărei înfățișare austeră se ascundea, în fapt, un suflet de poet. De altfel, istoria o va reține mai degrabă sub pseudonimul său literar decât sub augusta titulatură princiară!

Dar, dincolo de preocupările pentru peniță și acuarele, în inima Reginei a fost întotdeauna o mare tristețe. Și-a pierdut unicul copil, o fetiță, răpusă timpuriu de una din bolile copilăriei, pentru care, în acea vreme nu exista vreun antidot. Apoi, s-a atașat de Elena Văcărescu, dar s-a văzut deposedată brutal și de fiica sa adoptivă, pe care Guvernul și Regele au izgonit-o din țară pe considerente dinastice și constituționale. Nepotul lui Carol, Principele Moștenitor Ferdinand, se îndrăgostise de fată, însă legea țării nu-i permitea să o ia de nevastă. Situația a condus la o mare răceală și, apoi, la o înstrăinare de propriul ei soț încoronat, după care a urmat chiar un exil neoficial. Împăcarea cu sine și cu propriul soț a venit, totuși, în cele din urmă, atunci când bătrânețea numai senină nu-i putea fi din cauza contextului internațional întunecat, grevat de norii amenințători ai războiului care se apropia inexorabil…

Personaj atipic pentru peisajul dinastic european al epocii sale, Regina Elisabeta a făcut de toate, inclusiv reclame pentru o mașină de scrisă și o marcă de țigarete, ceea ce reamintește, peste timp, două dintre marile sale pasiuni: literatura și… fumatul!

Regină, scriitoare, mecena și binefăcătoarea tuturor oropsiților, dar o mamă profund nefericită

Secretele unui mariaj de aproape o jumătate de secol. Episodul Elena Văcărescu și exilul

Altfel de iubire – rara prietenie cu Pierre Loti

Epilog la malul mării