Râul Sitna curge molcolm și lunca lui este înveșmântată în stufăriș. Colinele împrejmuiesc satul Tocileni, încât pare că orizontul poposește aici. în stânga râului, așa, la o distanță de vreo doi kilometri, curge în același sens pârâul morii, denumit așa fiindcă mai sus era moara din sat construită pe acest pârâu. Aici vegetația abundă: sălciile, arinii, salcâmii, toți erau ca și cum ar fi fost sădiți de săteni. Peste pârâu, în dreapta lui și în stânga Sitnei, așa ca la vreo doua mii de metri distanță, pe o colină, a treia casă de la școală, era casa în care mă născusem, casă din lemn de stejar adus din pădurile Voroniei. Peste bârne se șipcuia și se lipeau pereții cu lut amestecat cu paie, iar tavanele rămâneau din grinzi cioplite, unite între ele în formă de cruce. Casa avea două odăi mari și o tindă la mijloc. Acoperișul era făcut din stuf, adus de la Stuhărie. Pe jos era lut galben, iar prispele înalte, cu deregi, erau podite tot cu lut de același fel. Odăile aveau câte două geamuri, unul în față și unul înspre est, ticsite iarnă, vară, cu mușcate. Pereții erau îmbrăcați cu covoare frumoase. Tinda avea uși din scândură de stejar și balamale forjate. Din tindă intrai în dreapta în căsătorie, unde era o sobă cu cuptor mare, horn deschis, vatră și plită, cu lejeancă unde mă ascundeam sau mă culcușeam când veneau înghețat de la săniuș.