La urmă, rămâne realitatea implacabilă, ce nu ţine seama de niciun calcul politic meschin, conjunctural: starea Educaţiei, acum, înseamnă ameninţare directă la adresa siguranţei noastre naţionale, deoarece absolvenţii inepţi produşi de şcoala de azi sunt adulții inepţi ai României de mâine.

Aşa încât azi, ca şi peste zece ani, tot de aici plecăm, şi până nu vom rezolva chestiunea nu va fi deloc „pace sub măslini”.

Ca să putem porni la treabă cum se cuvine, avem mai întâi a ancora ireversibil în istoria de acum borna zero a întregului proces: ieșirea României din negarea faptului că Școala mai poate funcționa vreodată eficient așa cum e acum. Această premisă este, pur și simplu, eronată, falsă. Până nu ne vom reconcilia ca societate cu acest adevăr dur, inconfortabil, incomod vom pedala în gol acumulând frustrări tot mai dificil de gestionat, accelerând involuția sistemului public al Educației, în loc să stopăm urgent acest proces ucigător pentru societate și să-l întoarcem curajos cu fața spre viitor, spre evoluție și creștere sănătoase.

A consacra schimbarea paradigmei Educaţiei ca Proiect de Ţară este o misiune critică istorică, în contul elitelor de azi ale ţării. Elitele sunt persoane şi entităţi capabile să genereze Proiecte de Ţară pentru România. Proiectele de Ţară sunt cele a căror punere în fapt ne legitimează să stăm cu fruntea sus şi să dăm seamă în faţa istoriei.