Mai exista azi povesti de dragoste ca cea a lui Tristan si Isolda ori ca cea a lui Don Quijote si Dulcineea? Pascal pariase odata pe existenta lui Dumnezeu, spunandu-ne ca, daca vom paria, avem mai mult de castigat decat de pierdut: putem pierde ceva marunt si nesemnificativ, viata noastra, dar putem castiga ceva magnific si incomensurabil, viata vesnica. Intr-o lume adeseori alienata, larvara, fara repere si fara speranta, sfasiata de neincredere si de absenta solidaritatii, secatuita de sentimente profunde si ancorata in valorile materiale, aceasta carte pariaza pe dragoste. Romanul prezinta povestea de dragoste a doi tineri care incearca sa depaseasca granitele unei Romanii in tranzitie confuze, vulgare si sordide, sa redescopere frumusetea, inocenta si starea de gratie, sa-si exploreze si sa-si construiasca identitatea intr-un univers aparent lipsit de modele. Ei nu vor sa alunece in conventie sau in prozaic, ci sa-si creeze (constient, sistematic, cu luciditate si pasiune) o poveste de dragoste demna de Don Quijote si de Dulcineea si incearca sa devina ei insisi pentru colegii si prietenii lor un reper. Romanul se adreseaza „adolescentilor” de oriunde si oricand – adica acelora dintre noi care CONTINUA SA VISEZE. Realitatea si visul, abjectia si sublimul se impletesc. Oniricul irumpe in realitate si o (re)modeleaza. O eleva de liceu din clasa a XII-a, care isi spune “Isabelle”, intalneste un tanar „prof de mate”, supranumit “Dayan” ca personajul din povestirea fantastica a lui Mircea Eliade, dar care seamana mai mult cu Jim Morrison, solistul de la „The Doors”. Povestirea lui Eliade este doar pretextul care-i va face pe cei doi sa-si exprime si sa-si transfigureze iubirea si, odata cu aceasta, sa-si afirme propriul proiect identitar. Daca in final Dayan nu va mai semana prea mult cu personajul din povestirea lui Eliade, aceasta se va datora in primul rand efortului sau de a se reconstrui – in „oglinda” Isabellei, prin puterea iubirii. Romanul exploreaza lumea adolescentilor, relatiile dintre acestia si „gasca”, familie sau scoala, in contextul Romaniei de tranzitie, in primii ani dupa Revolutie, intr-o lume inca puternic marcata de traumele comunismului, atomizata, aflata intr-un haos valoric si plina de frustrari. Adolescentii “pasesc in oglinda” ca Alice (uneori nu in „Tara Minunilor”, ci in „Tara Aurolacilor”), iar lumea pe care o descopera nu este o alta lume, una straina, ci e chiar lumea lor, zbatandu-se sa razbata prin „coconul” cenusiu al realitatii cotidiene si sa-si desfaca aripile uriase, orbitoare de fluture multicolor. Lumea lor nu ramane una interioara sau limitata la „gasca” adolescentilor, ci se afirma in Romania in tranzitie si incearca sa o transforme. Paralel cu istoria lui Isabelle si a lui Dayan, se tes povestile colegilor si prietenilor lor: Alice, Sandu, Olivia, Camil si Ela. Imatura si capricioasa, eterna inadaptata, hranindu-se cu propriile ei frustrari, penduland intre visele aventuroase, dar intotdeauna prea scurte si realitatea care-i repugna si pe care o rejecteaza, Alice oscileaza intre „Tara Minunilor” si „Tara Aurolacilor”. Sfiosul si delicatul Sandu pare initial indragostit de colega sa mai matura, Olivia, fata „perfecta”, „vanzatoarea de zapada”, fascinata de civilizatia japoneza, de gradinile simbolice, de frumusetea, fragilitatea si proteismul limitelor si de armonia delicata a efemerului, ikebana. Olivia este posesoarea unui apartament amenajat dupa modelul universului (microcosmosul ca replica a macrocosmosului), in diverse grade de ordonare/degradare: de la cosmos la haos si viceversa. La sfarsit insa, atras de sensibilitatea si vulnerabilitatea ascunse sub „masca de fier” a lui Alice, Sandu va deveni prietenul acesteia. Camil si Ela viseaza experiente liminale, frisonante: ca o printesa din vremurile turnirilor, Ela ii testeaza dragostea lui Camil si il trimite in diverse „misiuni imposibile”, iar el accepta orice provocare si i se supune cu un devotament fara margini. Sfasiata intre nostalgia unui trecut imaginar, construit pe spirala metempsihozei si proiectiile halucinante intr-un viitor apocaliptic, Ela il incearca mereu (nu s-ar opri nici daca i-ar aduce insusi „Sfantul Graal”), il expune pericolelor si chiar mortii, in numele iubirii neconditionate, astepand de la el incredere absoluta, daruire si spirit de jertfa. Cautarea sinelui (asociata cu visele si chemarea absolutului) nu se va incheia niciodata. Si aceasta nu inseamna ca nu va avea rezultate: aspiratiile ii vor ajuta pe adolescenti (si pe cei cu suflet de adolescent) sa se (re)descopere si sa se autodepaseasca, iar proiectele lor nu vor „ingheta” niciodata. Si acum, e timpul sa pariezi! Presupunand prin absurd ca ar fi doar o iluzie, e una care ti-ar putea face viata mai frumoasa. Indrazneste, asadar!