Ultimul deceniu al mileniului 2 a marcat o dezvoltare exploziva a relaţiilor dintre firme catalogate drept relaţii de cooperare. Alianţele strategice, societăţile-mixte dar şi cartelurile au apărut tot mai frecvent în practica de afaceri, de unde şi un interes crescut din punct de vedere academic. în mod paradoxal, spre deosebire de intervenţionismul care a caracterizat perioada precedentă, acest proces a fost asociat cu globalizarea, dereglementarea şi liberalizarea pieţelor internaţionale. Dacă intervenţia statului a fost în mod tradiţional principala motivaţie de propagare a anumitor forme de cooperare (precum societăţile-mixte Nord-Sud), în perioada amintită companiile au început să iniţieze asemenea acorduri din proprie iniţiativă. Exemple precum Sony-Ericsson, LG-Philips, Renault-Nissan şamd sunt edificatoare în acest sens.

Această lucrare îşi propune în primul rând să realizeze o clarificare conceptuală şi taxonomică a principalilor termeni utilizaţi în limbajul de afaceri. înainte de a analiza de ce firmele cooperează între ele, o provocare ştiinţifică deosebită este clarificarea aşa-numitei teorii a firmei. Paradoxal, chiar şi în prezent, această subdomeniu al ştiinţei economice este o sursă importantă de confuzii şi erori intelectuale. Autorul încearcă să acopere în acelaşi timp un perceput decalaj atât teoretic cât şi terminologic între ştiinţa economică şi disciplinele de afaceri (management, strategie, etc.), un demers ştiinţific care reprezintă în sine o provocare intelectuală mai complexă. Adresându-se în principal studenţilor din ştiinţele economice, cu un accent poate particular pentru cei din specializarea de relaţii economice internaţionale, lucrarea poate fi utilă însă oricărei persoane interesată de descifrarea aspectelor globale ale afacerilor internaţionale.