CONT CLIENT CONTACT TELEFONIC INFO LIBRARIE.NET
Menu LIBRARIE.NET Cos cumparaturi
CAUTARE
LIBRARIE.NET
CAUTARE
COS
Mic tratat de intelepciune. Invataturile esentiale ale lui Don Miguel Ruiz
Mic tratat de intelepciune. Invataturile esentiale ale lui Don Miguel Ruiz
Preț: 29.00 lei
  • Carte în stoc
  • Livrare estimativă în 2 zile
Cod produs: 317853
Titlu original: Don Miguel Ruiz’s Little Book of Wisdom. The Essential Teachings
Autor(i): Don Miguel Ruiz Jr.
Editura: Editura Mix
Colectia: Lumea din noi
Anul aparitiei: 2018
Tip coperta: necartonata
ISBN: 9786068460659
Categorii: Dezvoltare personala, Literatura motivationala, Carti
Cartea reprezintă o culegere a învățăturilor esențiale ale lui Don Miguel Ruiz, realizată de fiul acestuia, Don Miguel Ruiz Jr.

Străbunii înțelepți ai lui Ruiz au fost toltecii, un grup de nativi americani din partea central sudică a Mexicului (cei care au construit piramidele din Teotihuacan), a căror credință bazală era că fiecare om este artistul propriei vieți.

Cartea cuprinde trei părți: Trezirea - povestea adevărată a experienței lui Ruiz aflat la un pas de moarte și a realizărilor care au urmat, Pasaje de înțelepciune - o selecție a celor mai frumoase ziceri ale lui Don Miguel Ruiz și Povestiri de înțelepciune – întâmplări autobiografice, revelate ca experiențe spirituale semnificative trăite de Don Miguel Ruiz, care i-au marcat ucenicia și maturitatea spirituală.

Intreaga creatie este o singura fiinta - alcatuita din miliarde de universuri - iar acea fiinta este vie. Așadar, am putea spune că totul provine dintr-un singur loc, pe care îl numesc Puterea Totală. Această Putere Totală este doar energie potențială, însă de îndată ce acționezi, acea putere începe să se transforme, deoarece s-a pus în mișcare. Ea începe să se schimbe și astfel are loc creația – puterea începe să creeze materia. Puterea în acțiune creează materia. Poți vedea lucrul acesta peste tot în jurul tău, dacă ești atent.

F orța care ne creează povestea adevărată este însăși Viața. Viața este forța ce mișcă materia, iar forța ce mișcă materia suntem noi cei adevărați, căci noi suntem însăși Viața. Bineînțeles că această forță a Vieții este energie. Dacă dorești, o poți numi Dumnezeu sau adevăr, dar ea este energie.
Dacă ții minte din ceea ce ai învățat la școală la orele de fizică, energia nu poate fi distrusă – numai transformată – așadar, ne transformăm tot timpul. Viața mișcă materia constant și, făcând aceasta, se reflectă pe sine în materie. Acea reflexie reprezintă modul în care ne creăm povestea vieții, sau reflexia asupra adevărului.


Nu poți schimba planeta dacă nu te schimbi mai întâi pe tine. Da, conform cunoașterii și credințelor tale, poți schimba unele lucruri; însă ajutorul tău se va opri aici, iar schimbarea nu va fi una de durată. Dacă vrei să schimbi cu adevărat lumea, mai întâi trebuie să-ți schimbi propria lume, cea creată de tine. Acest lucru înseamnă că trebuie să găsești libertatea în interiorul tău, în loc să o cauți la exterior. La exterior, oamenii vor pune bariere pentru a te împiedica să te schimbi, dar cele mai mari obstacole sunt cele create de tine.

T otul este în perpetuă schimbare. Este posibil ca ceea ce este adevărat acum să nu mai fie adevărat în jumătate de oră. Întrucât totul este în continuă schimbare, cheia este să fii dispus să te schimbi odată cu viața, care se schimbă constant și pururea.

În fiecare zi, în fiecare clipă îți schimbi percepția asupra lumii, iar ea se schimbă odată cu tine. Cu toate acestea, o parte din tine rămâne neschimbată. Oare o poți găsi?

Nu ai nevoie de o oglindă pentru a-ți găsi sinele autentic; tot ceea ce trebuie să faci este să încetezi să mai încerci să fii ceva anume, și pur și simplu să fii. Prin renunțarea la ceea ce crezi că ar trebui să fii, devii sinele autentic.

M esajul meu este extrem de simplu: fii cine ești cu adevărat, sinele tău autentic . Viața este nespus de simplă, însă noi o complicăm.

Nu este responsabilitatea ta să schimbi lumea. Aceasta nu este misiunea ta. De fapt, nu este misiunea nimănui. Adevărata ta misiune este una extrem de importantă, și anume aceea de a fi fericit. Este singura misiune din viață, valabilă pentru toată lumea. Nu ești responsabil de fericirea nimănui. Nu ești responsabil pentru binele sau răul din lume. Ești responsabil pentru tine însuți. Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru lume este să îți asumi responsabilitatea pentru tine.

Învățăturile toltece sunt, de fapt, psihologie în acțiune.

A m putea spune că trăim vremuri extrem de interesante, însă lucrul acesta este adevărat tot timpul, întrucât fiecare zi este specială. Modul în care privești lumea depinde de visul tău personal. Cu alte cuvinte, o poți privi dintr-o perspectivă înaltă, sau dintr-una joasă. Dintr-un anumit punct de vedere, poate părea că trăim vremuri dramatice, de criză, și că se întâmplă atâtea lucruri ce nu ar trebui să se întâmple. Dintr-o perspectivă mai înaltă, poți vedea toate ființele minunate ce trăiesc pe planeta Pământ. Cu toate că mereu au loc tot felul de evenimente, acestea nu ne pot afecta adevărata umanitate. Totul este minunat, perfect și în continuă evoluție.

Ne aflăm aici pentru a trăi, pentru a ne bucura de viață, pentru a o explora și a fi noi înșine, iar acest lucru este minunat.

*************

Cuprins:

Introducere

Explicația termenilor-cheie

Partea I: Trezirea

Partea a II-a: Pasaje de înțelepciune

Partea a III-a: Povestiri de înțelepciune

Ucenicia mea în învățăturile toltece

Oglinda

De ce plătești pentru mine?

Nu-ți fie frică de moarte

Teotihuacan

Alte carti comandate impreuna cu MIC TRATAT DE INTELEPCIUNE. INVATATURILE ESENTIALE ALE LUI DON MIGUEL RUIZ:
Alte carti de DON MIGUEL RUIZ JR.:
Alte carti din colectia LUMEA DIN NOI:
Profetul
Profetul 2019
15.00 lei
Stoc furnizor
Zenisme. Sa radem pe calea catre iluminare
19.00 lei
Stoc limitat!
Absurditati la minut
25.00 lei
Stoc limitat!
Intelepciune la minut
20.00 lei
Stoc limitat!
NEWSLETTER LIBRARIE.NET FACEBOOK LIBRARIE.NET INSTAGRAM LIBRARIE.NET PINTEREST LIBRARIE.NET YOUTUBE LIBRARIE.NET
© 2024 LIBRARIE.NET SRL
SAL SOL