Premiul Nobel pentru Literatură

Şobolanii încep să moară pe străzile din Oran. E semn de ciumă, confirmată destul de greu de medicii oraşului. Fiindcă autorităţile se mişcă încet şi declară carantina abia după ce epidemia nu mai poate fi stăpînită, doctorul Rieux, unul dintre primii care au ştiut cu ce se confruntă, organizează el însuşi echipe de intervenţie. Oraşul abia respiră sub ameninţarea morţii; oamenii sînt închişi între zidurile lui şi privesc neputincioşi cum flagelul loveşte din ce în ce mai aproape. Apărut în 1947, Ciuma este considerat unul dintre cele mai profunde şi mai influente romane ale secolului trecut. Departe de a fi doar o poveste despre ciumă, el vorbeşte în egală măsură despre marile catastrofe ale epocii, despre „ciuma brună” ce a devastat Europa în secolul XX. Laşitate, dăruire, nesăbuinţă, iubire, credinţă şi disperare, toate se amestecă şi se împletesc într-o carte despre om şi umanitate.

„– Dumneata ai dreptate, Rambert, ai întru totul dreptate, şi pentru nimic în lume n-aş vrea să te fac să te întorci de la ceea ce ai de gînd şi care mi se pare ceva drept şi bun. Trebuie totuşi să-ţi spun următoarele: nu este vorba de eroism în toate astea. E vorba de cinste. Este o idee care poate să te facă să rîzi, dar singurul mod de a lupta împotriva ciumei este cinstea.
– Ce este cinstea? zise Rambert, cu un aer deodată serios.
– Nu ştiu ce e în general. Dar în cazul meu ştiu că ea constă în a-mi face meseria.
– A! zise Rambert furios, eu nu ştiu care e meseria mea. Poate că într-adevăr greşesc alegînd iubirea.
Rieux îl privi pătrunzător:
– Nu, zise el cu putere, nu greşeşti.” (Albert Camus)