Aşa cum observa teologul Costion Nicolescu în Cuvântul înainte al primului volum, "textele lui Răzvan Bucuroiu se constituie într-un îndemn la pelerinaj, unul care să treacă şi dincolo de cele vizibile, la cele de străvăzut. Mănăstirile ţării sunt orarecum precum ciupercile ieşite din acelaşi miceliu subteran sau precum coralii aceluiaşi atol submarin. Pelerinajul la una dintre ele te face să le cauţi în continuare şi pe altele, surori în duh. Căci este plină ţara aceasta necăjită şi frumoasă şi tainică, pre numele ei România, de locuri care cheamă la pelerinaj. Şi dacă menirea principală a unui loc de pelerinaj este aceea de a înlesni comunicarea cu Dumnezeu, atunci trebuie observat că autorul ne face să-l însoţim şi să simţim atingerea acestei supreme ţinte."