Familia de la Auschwitz

Germania, 1943. Jordanna strigă disperată după mama ei, cu lacrimile șiroindu-i pe obraji. Tânăra este smulsă într-o direcție, în timp ce părinții ei sunt trași în alta. Iar în ochii ei mari, căprui și îngroziți, se citește o singură întrebare: „O să vă mai văd vreodată?”
Polonia: Zi de zi, Jordanna, în vârstă de 15 ani, își ține strâns de mână frații în timp ce sunt forțați să muncească până la epuizare. Au fost duși într-un lagăr pentru orfani polonezi, iar noaptea, adolescenta plânge în tăcere, agățându-se de speranța că, de fapt, nu și-au pierdut părinții. Că, atunci când vor reuși să evadeze, mama lor, Dalia, îi va aștepta cu brațele deschise. Un lucru îl știe sigur: pentru a supraviețui, nu trebuie să-i lase pe gardieni să descopere că nu sunt doar polonezi, ci și evrei…

Auschwitz: La sute de kilometri distanță, Dalia tremură în uniforma ei vărgată, atentă la orice semn de pericol. A văzut femei răpuse de frigul mușcător și de regimul brutal și nu poate permite să i se întâmple și ei același lucru. În fiecare zi, Dalia se roagă ca soțul ei să găsească o cale să-și salveze copiii. Atunci când o altă deținută o invită să se alăture unei mișcări de rezistență secrete, se hotărăște să ia salvarea familiei în propriile mâini – în ciuda pericolului la care se expune.
Singurul lucru care le ține pe Jordanna și Dalia în viață este speranța că într-o zi vor fi din nou împreună. Dar va reuși Dalia să lupte pentru a scăpa și a-și strânge din nou fiica în brațe – sau va muri încercând?

„Sunt momente care îți taie respirația și îți dau fiori, dar presărate cu speranță și hotărâre.” Inspired by PMDD

„O lectură sfâșietoare, dar captivantă. Nu știu cum poate cineva să-și păstreze speranța și iubirea în condiții atât de îngrozitoare și în fața unui tratament atât de crud, și totuși această familie reușește.” Vicki Cottingham

„O lectură copleșitoare. Să nu-i uităm niciodată pe cei șase milioane de nevinovați care au pierit!” Christian Bookoholic

„Povestea familiei Bergmann m-a ajutat să înțeleg mai bine și să am mai multă compasiune pentru toți cei care și-au pierdut viața. Epilogul a fost remarcabil, iar acele ultime cuvinte… spun, cu adevărat, totul.” Shaz’s Book Blog