Demersul ştiinţific al Karlei Roşca este valoros cel puţin din două puncte de vedere: în primul rând, pentru că – printr‑o documentare extrem de serioasă şi minuţioasă – actualizează perspectivele din care poate fi interpretat aportul cultural al grupurilor germanice în România, iar în al doilea rând, pentru că – printr‑o abordare de tip etnologic – revelează importantele conexiuni şi interdependenţe dintre aspectele materiale (habitat, ocupaţii, meşteşuguri), cele spirituale (confesiune, practici cutumiare, markeri identitari) şi psihosociale (valori şi norme morale, ierarhii, stil de viaţă).

Datele istorice pe care îşi fundamentează interpretările privind contribuţia nemijlocită şi perpetuarea unor influenţe semnalate anterior de mai mulţi cercetători provin din studii de specialitate, arhive documentare şi colecţii muzeale din ţară şi din străinătate, ceea ce face posibilă formularea unor concluzii şi stabilirea unor repere tipologice care vor rămâne de referinţă în etnografia românească. Maniera în care utilizează şi combină datele rezultate din studiile de etnografie, cele mai multe excelând în descriptivism, îi permite să contureze o imagine completă a mediului sociocultural în care ocupaţiile şi meşteşugurile avute în vedere îşi justificau menirea, creau specializări şi generau bunăstare. (Prof. univ. dr. habil. Narcisa Alexandra Ştiucă)