Volumul de față este un efort sistematic de a pune tradiția islamică în dialog cu umanismul renascentist. Pe parcursul expunerii sunt discutate, în special, mo­dalitățile prin care reprezentanții majori ai gândirii politice arabe (Ibn al-Muqaffa’, Ibn al-Tiqtaqa), indo-islamice (Baranī), persani (Iskandar Beg Munshi) și ai Renașterii (Leonardo Bruni, Machiavelli) au cercetat câteva dintre întrebările de bază legate de conducere, cum ar fi exercitarea și manifestările puterii politice, caracteristicile guvernării de succes și/sau eșuate, apa­riția autocrației și dacă oamenii de stat buni se nasc sau devin, de-a lungul vieții. În plus, cartea atrage atenția asupra legăturilor importante dintre teoriile pre­mo­derne și moderne despre leadership, concentrându-se pe distincția dintre soft power și hard power, „sindro­mul omului puternic”, teoria „Omului Măreț” și demon­strează modul în care studiul comparativ al diverselor tradiţii şi curente de gândire politică pot oferi un nou cadru de analiză a fenomenelor şi evoluţiilor politice din vremurile noastre.