Cartea Erikăi Ada combină două tendințe ale cercetării umanistice actuale. Pe de-o parte, ea răspunde interesului marcat pentru chestiuni de metaliteratură și de ideologie literară (identitatea, trauma, eșecul, suferința etc). Pe de alta, își asumă un demers comparatist, trecând prin oglinzile multiple ale metodologiei critice unul dintre cele mai populare toposuri literare, cel a „omului de știință nebun”. Tema nu e nouă. Ce altceva era Faust, cel din tradiția literară germană medievală, și mai târziu, la Goethe, decât un creator de „monștri”? Întreaga filozofie alchimică a avut drept pilon ideea metamorfozei, a transformării, a transpunerii într-o altă formă a materiei și a spiritului. Varianta aleasă de Erika Ada se revendică unei tradiții ceva mai recente — de „numai” două sute de ani. E vorba de modelul care a cucerit Europa începând cu anul 1818, când Mary Shelley a publicat romanul Frankenstein, unul dintre culmile goticului și grotescului din literatura occidentală.
Demersul își propune să să sistematizeze caracteristicile omului de știință „nebun” și să descopere unde se află, din punct de vedere cultural, originile sale. În subsidiar, cercetarea s-a deplasat în zona judecăților etice, născute din constatarea că adeseori marele talent științific a fost asociat cu judecăți morale dezavantajoase ori chiar dezastruoase.

Mircea Mihăieș