„Fiecare mișcare politică își creează propria memorie istorică, iar mișcarea comunistă din România nu face excepție. Momentele definitorii din evoluția partidului au servit drept mituri de legitimare de‑a lungul întregului secol XX. Rolul avangardist și revoluționar al partidului, rolul conducător spre realizarea societății comuniste, în fapt, rolul de a asigura condițiile implementării unei utopii, precum și afilierea la o rețea transnațională presupuneau ca această structură politică să aibă calități excepționale. Iar dacă acestea nu s‑au regăsit în realitate înainte de 1989, i s‑au atribuit discursiv. Urmând acest fir roșu, al XVI-lea volum al Anuarului IICCMER analizează politica, evoluția și modul de gândire ale Partidului Comunist, în principal, și ale mișcării de stânga, în general, în România ultimilor o sută de ani (1921‑2021). Pe lângă o analiză a reconstrucțiilor discursive de după 1989, cele opt studii surprind evoluțiile politice ale partidului unic și mai ales maniera în care, filtrate de interese și opțiuni de moment, au avut un impact major asupra transformărilor sociale, a dinamicii cotidianului sau a traiectoriilor biografice ale diferiților subiecți.”