Analiza cost-beneficiu (ACB) reprezinta un instrument de evaluare a oportunitatii unor politici publice sau proiecte publice de investitii, care este pe cat de bine cunoscut si intiparit in practica publica (cel putin invocat, daca nu aplicat la rigoare), pe atat de pasibil de critici, indoieli ce privesc, mai degraba, nevoia continua de a gasi instrumente alternative in situatii de vadita nepotrivire a ACB cu varii contexte date. Motivatia lucrarii provine atat din calitatea eminenta pe care acest instrument o are in arsenalul justificativ al autoritatilor publice chemate sa explice contribuabililor pe ce sunt cheltuite resurse extrase de la ei, cat si din faptul ca, in aceasta perioada de criza economica, pandemica la nivel global, se fac auzite tot mai multe voci care cer depasirea fazei de „austeritate” economica si indreptarea spre o faza de „afluenta” (care ar putea fi sustinuta, macar intr-o prima faza, in conformitatea prescriptiilor keynesiene, de investitii publice masive). Devine, astfel, cu atat mai importanta fundamentarea justificarilor de investire publica, atunci cand resursele sunt rarefiate, iar actorii privati si publici isi disputa si mai dur rolul de alocator al lor.