Se vorbeşte în literatura juridică despre tentaţia excederii domeniului public, tendinţa necesară şi firească faţă de critica modului de organizare şi funcţionare a instituţiilor şi întreprinderilor statului, în antiteză cu calităţile dreptului privat. Poate mai mult decat oricând, dihotomia public-privat revine în actualitatea contemporană, la fel cum încrederea în statul de drept, văzut ca o garanţie suplimentară pentru drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, reprezintă o realitate acută a vremurilor în care trăim. Problema liniei de demarcaţie între public şi privat aparţine prin excelenţă contractelor administrative, instituţie despre care s-a scris că ,,a avut în dreptul românesc o naştere cu dureri şi o copilărie agitată”.În perioada interbelică apare abia în doctrina românească trihotomia doctrinară fie de recunoaştere a contractelor administrative în sens larg, fie de respingere categorică a acestora ori de acceptare în sens restrâns. În jurisprudenţa interbelică, soluţiile instanţelor au oscilat între împrumutarea regulilor din dreptul privat, cu consecinţa judecării prin analogie a contractelor administrative şi utilizarea unui regim juridic derogatoriu, dar aplicat de tribunalele de drept comun. (Autoarea)