Probabil că niciun nume nu se confundă mai mult cu profilul identitar al neamului nostru decât Mihai Eminescu. Desigur, mă refer la aspectele nobile ale acestui profil identitar, care sunt cheia supraviețuirii noastre într-o lume care se chinuie de două milenii să ne șteargă din istorie.

Ca în cazul tuturor geniilor, El, marele poet și jurnalist, românul absolut, a văzut cu mult peste puterea de înțelegere a generației sale și, din păcate, chiar cu mult peste puterea de înțelegere a majorității românilor de azi, pierduți în ideologia globalistă.

Și cu toate că despre Eminescu s-au scris atâtea cărți, el încă este sursă de inspirație pentru noi studii, prilej de revelație și de cristalizare a noi idei, a noi perspective.

Este și cazul cărții profesorului Gheorghe Bucur care ne oferă un unghi inedit de înțelegere a operei și aspirațiilor sale.

Pornind de la o clarificare a „fizionomiei etnice” a lui Eminescu, analizând conexiunea profundă a acestuia cu „câmpul morfogenetic geto-dac”, autorul ne demonstrează că „dacismul” este o coordonată definitorie a creației și personalității marelui poet.

Mai mult decât atât, cartea ne convinge că toate lucrurile converg spre plasarea lui Mihai Eminescu în matricea identității naționale ca „mit cultural fundamental”. Iar de aici până la statutul de „zeu tutelar al spiritualității noastre” nu mai este decât un pas. Un pas pe care, însă, nu trebuie să îl facem noi. L-a făcut deja, în numele nostru, egregorul național. Şi noi nu putem decât să acceptăm acest lucru cu smerenie. Așa cum a făcut-o și profesorul Gheorghe Bucur atunci când a scris și a dat nume acestui studiu.

Daniel Roxin