Călătoria în timp, în trecut sau în viitor, nu ne este încă la îndemână. Neajunsul ar putea fi suplinit de trezirea, cultivarea și deprinderea empatiei. O empatie indubitabil și obligatoriu autentică. Dobândirea unei memorii dinamice - incontestabil superioare oricărui inventar de fapte, acte, crude, atroce, dezumanizate - garantează, oare, pe lângă trezirea conștiinței și conștientizare, și prezervarea conștientizării? Nu este vorba despre o lecție care să ne protejeze o data pentru totdeauna de experiențe similare celor de cutremurătoare amintire din cel de-al Doilea Război Mondial. Împărtășesc scepticismul scriitorului: chiar călătorind la Auschwitz, Birkenhau și Monowitz, chiar încercați de emoții zguduitoare, oamenii - adolescenții, tineri sau adulți - pot rămâne la fel ca înainte, pot reveni ei înșiși, cei de dinainte de experimentala imersiune în timp. În instinct de conservare? Sigur. Inconștienta dorința ca lor, noua nu ni se va (mai) întâmpla? Poate. Aruncare vertiginoasă în frivolul cotidian pentru a uita, pentru a șterge din minte atrocități care ar putea reveni „pe nesimțite"? Posibil. (G.I.B.)