CONT CLIENT CONTACT TELEFONIC INFO LIBRARIE.NET
Menu LIBRARIE.NET Cos cumparaturi
CAUTARE
LIBRARIE.NET
CAUTARE
COS
Curierul Judiciar nr. 6/2019
Curierul Judiciar nr. 6/2019
Pret de lista: 449
Preț: 4221
Reducere: 269 lei (6%)
  • Carte în stoc
  • Livrare estimativă în 2 zile
  • Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Cod produs: 377784
Autor(i): Editura C.H. BECK
Editura: Editura CH Beck
Colectia: Curierul Judiciar. Revista ta de drept!
Anul aparitiei: 2019
Nr. pagini: 60 pagini
Tip coperta: necartonata
ISBN: 1582-7526
Categorii: Drept, Reviste, Carti
Aşa cum v-am obişnuit în fiecare an, vă punem la dispoziție cea mai performantă revistă de actualitate juridică, realizată la standarde înalte după modelul revistelor de specialitate din străinătate, coordonată de un colegiu ştiințific şi redacțional de excepție, susținută de autori prestigioşi care provin atât din mediul academic, dar mai ales al practicii juridice, indexată în trei baze de date internaționale.

Revista este indexată în baze de date internaționale (BDI)

CE

  • CEEOL - Central and Eastern European Online Library
  • HeinOnline - Legal Research Database
  • EBSCO - EBSCOhost Online Research Databases

Numărul din luna iunie al Revistei Curierul Judiciar vă propune subiecte de maximă importanță juridică.

Editorialul din acest număr Cine se teme de arbitraj? este semnat de dr. Beatrice Onica-Jarka, vice-Președinte al Institutului Arbitral Român, și aduce în prim plan o metodă de soluționare a disputelor între profesioniști cunoscută destul de puțin în peisajul autohton al litiganților și justițiabililor de naționalitate română. Subiectul ridică foarte multe semne de întrebare la care autoarea încearcă să ofere posibile răspunsuri. Dintre acestea, cea ca răsună cel mai puternic este Cine se teme de arbitraj ca metodă de soluționare a disputelor arbitrabile, în Romania mileniului 3? Răspunsul oferit face referire la cei care nu știu ce este arbitrajul și cum poate fi arbitrajul metoda de soluționare a disputelor cea mai potrivită pentru disputele clienților lor sau cele generate de afacerea lor sau condusă de către ei și de cei care au auzit ce este arbitrajul, dar preferă să nu vorbească prea mult despre această metodă, dintr-o lipsă de înțelegere a beneficiilor aduse de arbitraj și mai ales dintr-o greșită asociere a arbitrajului instituționalizat desfășurat în România cu cele câteva incidente de corupție sau cu formule de arbitraj ad-hoc deceptiv intitulate tribunal de arbitraj instituționalizat. Nu doar răspunsurile constituie esența acestui articol, ci și soluția oferită – Institutul Arbitral Român.

În cadrul rubricii Curier legislativ realizată de dr. Oana Dimitriu sunt prezentate selectiv cele mai importante acte normative din perioada 1 aprilie - 31 mai 2019, inclusiv decizii de admitere ale Curții Constituționale, Înaltei Curți de Casație şi Justiție şi ale Curții Europene a Drepturilor Omului publicate în Monitorul Oficial al României.

Rubricile de Actualitate europeană şi Actualitate internațională corespunzătoare lunilor aprilie-mai 2019 aduc în prim plan principalele activități de la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, dar şi evenimentele de interes internațional. Cele două rubrici sunt semnate de dr. Oana Dimitriu, respectiv de prof.dr. Bogdan Aurescu.

Practică judiciară neunitară

Rubrica este dedicată practicii judiciare neunitare cuprinde soluții ce ilustrează apariția unei jurisprudențe neunitare cu privire la o problemă de drept de actualitate fie prin aceea că priveşte interpretarea unor norme juridice foarte importante, cu aplicabilitate de durată, ceea ce face ca practica neunitară să se manifeste într-o perioadă mai mare de timp, fie pentru că priveşte o normă cu implicații imediate asupra unui număr mare de raporturi juridice, chiar dacă într-o perioadă limitată de timp. În acest număr judecător Georgiana Anghel-Tudor și procuror Georgina Bodoroncea analizează Calculul restului rămas neexecutat din măsura educativă privativă de libertate la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat, în aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) C.pen.

Dreptul afacerilor

Comentariul Deciziei nr. 1750/26.09.2018 a Curții de Apel București, Secția a VI-a civilă, semnat de judecător dr. Csaba Bela Nász, privind procedura insolvenţei și confirmarea planului de reorganizare. Speța rezumată aduce în discuție condiţiile în care instanţa de judecată poate să confirme planul de reorganizare al debitorului, cu privire specială asupra respectării cerinţei legale privind viabilitatea planului, verificarea acestei condiții de către judecătorul-sindic fiind stabilită în mod expres de dispozițiile art. 139 alin. (1) lit. F din Legea nr. 85/2014, modificată. Aceasta, întrucât verificarea condiției legale a viabilității planului impune analizarea, pe baza elementelor cuprinse în planul de reorganizare, a caracterului său sustenabil din perspectiva măsurilor propuse.

Drept privat

Articolul Revizuirea contractului în dreptul român. CONTRA revizuire, semnat de lect.dr. Doru Trăilă și avocat Bogdan Moroșan. Autorii pornesc în analiza lor de la ideea că orice societate se întemeiază pe relațiile dintre membrii acesteia, relații care, văzute prin prisma dreptului se transformă în raporturi juridice, iar în aceste condiții, angajarea în raporturi juridice nu este un scop în sine al părților, dreptul venind să sprijine desfășurarea relațiilor sociale. La fel se pune problema și cu privire la contract. Or, încheierea contractului nu este un scop în sine al părților, ci un mijloc prin care acestea își realizează un anumit interes pe care îl au la un moment dat. Acest interes se transpune în drept sub noțiunea de cauză a contractului: „de ce?” (art. 1235 Cod civil). Prin urmare, la baza încheierii contractului stă voința părților. Bineînțeles, voința părților nu poate să fie absolută, întrucât în orice societate modernă interesul individual, privat, trebuie conciliat cu interesul colectiv al întregii societăți. În ceea ce privește revizuirea contractelor, trebuie avut în vedere că aceasta se referă la modificarea configurării contractului pe care părțile i-au dat-o la momentul încheierii acestuia, fie în ceea ce privește elementele esențiale ale contractului, fie în ceea ce privește elementele secundare ale acestuia.

Drept public

Articolul Recuperarea trecutului în reforma românească a bicameralismului, semnat de Anthony Murphy, analizează principalele oportunități pentru reformarea structurii bicamerale a legislativului român. Un asemenea efort începe cu o privire asupra evoluției bicameralismului de-a lungul istoriei constituționale a României. Înțelegând evoluția bicameralismului românesc, pot fi determinate anumite coordonate pentru o viitoare reformă constituțională în această materie. Deși unicameralismul aprobat în referendumul din 2009 poate constitui un nod gordian pentru o viitoare revizuire, nu acesta constituie obiectul acestui articol. O reformă a bicameralismului românesc trebuie să aibă o finalitate. Astfel, argumentele autorului se bazează pe taxonomia lui Lijphart și comentariile lui Sartori privind identificarea unui bicameralism care să genereze atât stabilitate, cât și eficiență. Fixând ca țel principal un bicameralism mediu raționalizat, caracterizat de asimetrie și incongruență, analiza s-a îndreptat spre valorificarea tradiției constituționale în analiza alternativelor pentru recrutarea senatorilor și diferențierea puterilor încredințate acestei camere. Astfel, prezentul studiu constituie o pledoarie în favoarea îmbinării, la o eventuală regândire a menirii Senatului României, a opțiunilor de reformă prezentate.

Drept penal

Articolul Asistarea la efectuarea actelor de urmărire penală de către avocatul suspectului sau al inculpatului. Neajunsuri teoretice materializate în practică, semnat de avocat Paul Ghiban, tratează problematica instituției asistării avocatului suspectului sau inculpatului la efectuarea activităților de urmărire penală, prevăzută cu titlu de noutate în actualul Cod de procedură penală. Sunt analizate atât obligațiile născute în sarcina organului de urmărire penală, cât și drepturile recunoscute explicit sau implicit avocatului părții sau al subiectului procesual principal, încă din momentul incipient, al înregistrării cererii de încunoștințare. Articolul își propune totodată expunerea consecințelor practice determinate de caracterul superficial al reglementării acestei instituții esențiale în economia procesului penal precum și evidențierea unor propuneri de lege ferenda.

Rubrica de Sinteze de jurisprudență îşi păstrează structura, dar şi actualitatea: CC, CEDO, CJUE – martie 2019.

Instrumente

Articolul Problematica începerii mandatului europarlamentarilor. Proceduri specifice, semnat de drd. Teodora-Elena Zaldea, constituie o analiză întreprinsă asupra reprezentanților Parlamentului European care vine să releve golul informațional pe care cetățenii europeni se pare că îl posedă cu privire la rolul și activitățile Uniunii Europene. Din punct de vedere teoretic, se presupune că electoratul poate influența activitatea Uniunii atât direct – prin alegeri europene, cât și indirect – prin alegeri naționale. Practica, în schimb, vine să dovedească faptul că electorii europeni, în lipsa unei conștiințe reale asupra importanței instituțiilor europene combinată cu necunoașterea rolului reprezentanților săi în aceste instituții, îi determină să nu reușească să se implice în procesul decizional de la nivel european ce vine să le afecteze tot mai mult existența cotidiană. Prezentând specificitățile ce caracterizează exercitarea unui mandat la nivel european, acest studiu a dorit să contribuie la „reconectarea electorală” a reprezentanților din Parlamentul European cu cetățenii europeni. În această direcție, atenția autorului s-a îndreptat înspre identificarea tuturor acelor „pârghii” aflate la îndemâna europarlamentarilor pentru modelarea politicilor UE în avantajul cetățenilor europeni. Concluzia unui astfel de demers este o consecință firesc – rațională a tuturor celor prezentate pe parcursul analizei: pentru a putea vorbi în Uniunea Europeană de o politică democratică, în adevăratul sens al cuvântului este necesar ca între cetățeni și corpul legislativ, respectiv Parlamentul European să existe o relație bazată pe o negociere permanentă între alegător și ales care să poată fi sancționată atunci când electorii apreciază că interesele lor nu mai sunt reprezentate de acel corp politic.

Ca în fiecare număr, revista cuprinde un Index alfabetic şi un Index legislativ care constituie veritabile instrumente de lucru pentru cititor.

Alte carti de EDITURA C.H. BECK:
Alte carti din colectia CURIERUL JUDICIAR. REVISTA TA DE DREPT!:
Curierul Judiciar nr. 3/2021
47.90 45.03 lei -6%
Stoc furnizor
Curierul Judiciar nr. 7/2018
44.90 42.21 lei -6%
Stoc furnizor
Curierul Judiciar nr. 9/2018
44.90 42.21 lei -6%
Stoc furnizor
Curierul Judiciar nr. 8/2018
44.90 42.21 lei -6%
Stoc furnizor
Curierul Judiciar nr. 11/2018
44.90 42.21 lei -6%
Stoc furnizor
Alte carti din aceeasi categorie:
Journal Of Eastern European Criminal Law Issue 2/2018
27.00 25.65 lei -5%
Stoc furnizor
Revista de drept public 3/2019
45.00 42.75 lei -5%
Stoc furnizor
Buletinul Curtilor de Apel nr. 8-9/2020
38.90 36.57 lei -6%
Stoc furnizor
NEWSLETTER LIBRARIE.NET FACEBOOK LIBRARIE.NET INSTAGRAM LIBRARIE.NET PINTEREST LIBRARIE.NET YOUTUBE LIBRARIE.NET
© 2024 LIBRARIE.NET SRL
SAL SOL