La momentul formării AustroUngariei, la anul 1867 maghiarii din Ungaria reprezentau mai puțin de 42% din totalul populației, sau altfel spus maghiarii erau minoritari în propria lor țară . Pentru a se justifica și a se legitima în vederea deținerii teritoriului Ungariei Mari, ei au recurs la maghiarizarea forțată a etniilor nemaghiare, folosind în acest scop inclusiv Biserica, întro operațiune care era contrară misiunii sale esențiale, ca Biserică creștină. La anul 1910 au ajuns majoritari în acest fel (54,5% din totalul populației), dar soluția sa dovedit a fi greșită și sa întors împotriva lor. Tratarea Bisericii ca mijloc, nu ca scop în sine, sa răzbunat. Modelul imaginar al efortului sinucigaș de maghiarizare îl putem prelua din fabula lui Jean de la Fontaine Broasca și boul. Văzând odată un bou și impresionată fiind de statura lui impozantă, o broască a vrut și ea să ajungă la fel de mare și de puternică. În consecință, ca să crească a tras aer în plămâni încontinuu, până când a plesnit. La fel sa spart și Ungaria după Primul Război Mondial, pierzând 70% din teritoriu, un teritoriu care, din punct de vedere etnic și moral, oricum nui aparținea în totalitate.