În 1953, ajuns în cea de-a cincea decadă a vieții sale, Jacques Lacan începe un seminar public așezat sub semnul ”întoarcerii la Freud” – în realitate, Lacan viza o reinterpretare radicală bazată pe instrumente eterogene preluate din structuralismul lingvistic, din filosofia germană, din topologia matematică sau din antropologie. Vor urma 27 de ani de prelegeri psihanalitice vii și provocatoare dedicate unor teme diverse (transferul, logica fantasmei, Celălalt, psihoza, formațiunile inconștiente etc.) și având un public select, format din crema intelectualității pariziene – R. Barthes, M. Foucault, G. Deleuze, F. Dolto, J. Kristeva și alții. Devenind tot mai populare, seminariile vor fi transcrise și publicate de către ginerele lui Lacan, Jacques-Alain Miller, sub titlul generic Le Séminaire. Prima serie de prelegeri, dedicată ”scrierilor tehnice” ale lui Freud, are o valoare aparte, căci constituie o bună introducere în psihanaliza lacaniană și în teoriile sale privind vorbirea și limbajul, Eul și Celălalt, realul, imaginarul și simbolicul și mai cu seamă procesele subtile care au loc în cura analitică.

Jacques Lacan (1910-1981), unul dintre cei mai importanți interpreți ai lui Freud, a marcat istoria psihanalizei, dar și a științelor umaniste prin Seminarul său ținut între 1953 și 1980. Creator de școală și clinician controversat, a adus un suflu nou în psihanaliză, îmbogățindu-i limbajul prin concepte adaptate din filosofie, lingvistică, antropologie și matematică.

În amfiteatrul spitalului Sainte Anne, unde se desfășura săptămânal seminarul lui, Lacan vorbea cu o voce sincopată, din care răzbăteau suspine și ecouri. Avea întotdeauna la el câteva foi pline de însemnări și schițe, al căror rol era să umple momentele de suspans ale unui discurs deopotrivă rezervat și expus. Uneori, mormăia ceva precum Oedip la Colona, încercând să oprească timpul într-o durată grea de tăcere; alteori, ridica tonul asemenea lui Hamlet în fața morții, contrazicând parcă secreta încetineală a unei gândiri suferinde. Seminarul era spațiul unui catharsis colectiv, un veritabil laborator de cercetare pentru toți cei care luau parte la el: filosofi, psihanaliști, scriitori.

• Élisabeth Roudinesco, Jacques Lacan: schița unei vieți, istoria unui sistem de gândire

Scrieri tehnice este un termen instituit de o anumită tradiție. Încă de pe vremea lui Freud, a apărut sub titlul Kleine Neurosen Schriften un mic volum care aduna o anumită parte din scrierile lui Freud datând din anii 1904-1919. Există în aceste scrieri pasaje extrem de importante care fac vizibil progresul înregistrat de-a lungul acelor ani de elaborare a practicii. Asistăm astfel la apariția treptată a unor noțiuni fundamentale pentru înțelegerea modului de acțiune al terapiei analitice: noțiunea de rezistență și funcția transferului, modul de acțiune și de intervenție în transfer și chiar, până la un anumit punct, rolul esențial al nevrozei de transfer. Este prin urmare inutil să mai insist asupra interesului deosebit pe care îl prezintă acest mic grup de scrieri.

• Jacques Lacan