Cu cât strangulezi mai mult un furtun, cu atât apa va împroșca mai puternic. „Martorii de la Statuie” (și în acest prim volum, și în ceea ce va urma) este romanul revoltei a trei oameni care s-au săturat până-n gât de blazarea din jur și au hotărât să-și ia soarta în mâini. Iar soarta le-a fost comună în linii mari timp de peste 40 de ani, marcată de lupta împotriva uitării. De altfel, cartea exact despre asta vorbește: despre o lume care încearcă să își ucidă regretele, anonimatul și izolarea. Iar de cele mai multe ori ies surprize din boxa martorilor...

Aici ar fi trebuit să apară un citat sau niște referințe critice. Însă la ce bun? Cu ce v-ar ajuta să știți cum se prezintă autorul? Poate că e un jeg sau — dimpotrivă — revoltător de corect. N-are importanță! Aproape tuturor oamenilor le este frică de moarte. Ca o palidă compensație, unii aleg să își lege numele de ceva, astfel încât să nu intre degeaba în groapă ori în urnă.

Nu veți găsi pe această copertă nici vreun citat, pentru ca nu cumva să începeți lectura efectivă cu vreo prejudeca-tă. Îndemnul este cât se poate de clar: pur și simplu, citiți cartea ca și când ar fi ultima pe care ați avea-o în față!