Cu Drumul spre Wigan Pier, un volum-reportaj apărut în 1937, Orwell îşi cucereşte notorietatea ca scriitor, dovedindu-şi extraordinarele calităţi de observator al realităţii contemporane. Aici, îşi relatează experienţele din timpul şederii în sumbrele zone industriale din Yorkshire şi Lancashire, în nordul Angliei, unde mineritul reprezenta principala sursă de venit – şi, adesea, de supravieţuire – pentru majoritatea oamenilor din clasa muncitoare. Implicat fără a-şi pierde obiectivitatea, Orwell oferă un set de imagini şi poveşti impresionante despre viaţa minerilor, a şomerilor şi a oamenilor rămaşi pe drumuri într-o lume întunecată şi o epocă aspră, între Marea Criză interbelică şi al Doilea Război Mondial. Sensibil la soarta săracilor Angliei, autorul, în ciuda orientării politice de stînga, nu îşi pierde bunul-simţ şi face o pledoarie pentru socialism, deşi, concomitent, ridiculizează socialiştii de budoar ai epocii. Drumul spre Wigan Pier, carte care a impresionat la vremea ei publicul britanic, rămîne o lectură fascinantă, căci dilemele ei sînt şi cele ale lumii contemporane.

„O călătorie literară devenită clasică, considerată de critici cuceritoare, dar şi tulburătoare... Astăzi această carte devine surprinzător de relevantă pentru vremurile noastre agitate. Dacă ar mai trăi şi şi-ar reitera acum călătoria în nord, Orwell ar descoperi că timpul şi spaţiul converg, iar trecutul îl copleşeşte.” (The Guardian)

„Un adevărat geniu… toată furia şi frustrarea lui Orwell şi-au găsit în Drumul spre Wigan Pier o cale de expresie.” (Peter Ackroyd)

„E foarte uşor să înţelegi de ce Drumul spre Wigan Pier a avut şi încă mai are un impact atît de puternic. Sinceritatea, prospeţimea şi vigoarea ei sînt excepţionale... Mai presus de toate, cartea este un studiu despre sărăcie şi, mai mult, despre durabilitatea diferenţelor de clasă.” (Richard Hoggart)