Această poveste e adevărată.
Autoarea a cules-o din şoaptele trestiilor, pe un mal de lac românesc. Trestiile, povestind, n-au păstrat cronologia istorică; au preferat o cronologie de intensitate.
Astfel începutul e un fel de sfârşit, iar sfârşitul... „Marea întâlnire” este adevăratul început: iniţierea în dragoste şi iertarea unui suflet, a multor suflete!
Firul conducător prin acest labirint de întâmplări petrecute în secolul nostru, voluntar estompate de ficţiunea visului, s-ar putea găsi poate în versurile lui Verlaine, „Jadis et Naguére”, care ţine loc de motto, nu pentru fond, ci pentru formă.
Locuitor în trecere pe planeta „Terra”, dacă te-au plictisit lozinci prea des repetate sau dacă şi-a pierdut pentru tine sensul şi valoarea „Cuvântul”, întrebuinţat în scrieri emfatice, retorice şi mincinoase, opreşte-te o secundă din drum şi caută în Biblie Adevărul!
Chiar dacă ţi-ar părea, citind-o, demodată şi neverosimilă, îţi va aduce linişte şi mângâiere!
În prima epistolă a Sf. Apostol Pavel către Corinteni, ţi se lămureşte de la început (paragraful 13) cele ce le trebuie cuvintelor ca să capete sens:
„Dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi dragoste nu am, sunt ca o aramă sunătoare...”
Şi sfârşeşte cu cuvintele: „Acum dar rămân aceste trei: Credinţa, Speranţa şi Dragostea; dar cea mai mare dintre toate este Dragostea”.