Cookie-uri functionale - sunt necesare pentru a naviga pe site, pentru a
memora preferințele tale legate de cookies și pentru a permite funcționarea procesului de comandă;
Cele 100 de „capitole” ale avvei Evagrie Ponticul († 399) care au circulat sub titlurile Monahul sau Făptuitorul (Praktikos) sunt un faimos manual de viață duhovnicească, unic în felul său în toată tradiția patristică. Ele reușesc performanța de a concentra în formule memorabile și de a sistematiza riguros, dar viu, aspectele practice ale experienței primelor generații ale părinților deșertului egiptean de care dă mărturie și Patericul. Fiecare din ele e o nestemată cu multiple fațete. Alături de prologul despre semnificațiile veșmântului monahal, cele o sută de „teze practice” evagriene alcătuiesc un ansamblu unitar, subtil articulat. în centrul lor se află prima analiză a psihologiei ascetice a sufletului bolnav de opt patimi fundamentale, urmată de remediile vindecării lor printr-o subtilă terapie ascetică. Toate sunt explicate cu o bogăție de pasaje similare din scrierile evagriene de părintele schimarhimandrit Gabriel Bunge, care și-a dedicat toată viața cunoașterii și interpretării gândirii ascetico-mistice a marelui scriitor duhovnicesc al Egiptului monahal din veacul IV. în ultimă instanță în capitolele practice evagriene e înțelepciunea de viață a primilor creștini, pe care monahii își doreau să o prelungească, să o adâncească și intensifice. întrucât monahul nu voia să fie decât creștinul care, sub semnul Crucii și în puterea Duhului, asumă etic-ascetic riguros viața în Hristos Cel răstignit și înviat, primită la Botez, programul său de conduită practică a fost și este în toate timpurile un reper duhovnicesc indispensabil pentru orice creștin doritor de desăvârșirea vieții în Hristos. Lectura capitolele practice evagriene propusă în volumul de față de părintele Gabriel Bunge e un ghid sigur și extrem de util pentru toți cei care, pasionați de teme duhovnicești, vor să descopere și să desăvârșească monahul din sufletul lor. Cuprins Introducere A. Autorul și opera sa 1. Evagrie Ponticul: ucenicul Capadocienilor și al Părinților pustiei 2. Opera: cele o sută de capitole ale Praktikos-ului B. învățătura: „calea împărătească și desăvârșită” 1. Sufletul și „părțile” lui 2. Făptuirea (praktike) drept „cale” 3. „Metoda” ca „urmare” 4. Făptuirea (praktike) ca „metodă duhovnicească” 5. „Calea” și piedicile ei 6. Curățirea ca vindecare 7. „Căile Domnului” și „căile lui Dumnezeu” C. Comentariul de față 1. Caracter și sensul unei structuri pe „capitole” 2. Folosirea Scripturii în Praktikos * Monahul sau Făptuitorul (Praktikos) Prolog: Către Anatolius Cap. 1–5: Principii Cap. 6–14: Despre cele opt gânduri Cap. 15–33: împotriva celor opt gânduri Cap. 34–39: Despre patimi Cap. 40–53: Sfaturi Cap. 54–56: Despre ce se întâmplă în somn Cap. 57–62: Despre starea care e vecină cu nepătimirea Cap. 63–70: Despre semnele nepătimirii Cap. 71–90: Considerații practice Cap. 91–100: Ziceri ale sfinților monahi
Alte carti comandate impreuna cu MONAHUL SAU FAPTUITORUL (PRAKTIKOS):