în primul stadiu, cel ce se roagă este lăsat să se roage numai cu puterile sale. Harul lui Dumnezeu, fără îndoială, ajută pe cel ce se roagă, dar nu-şi descoperă prezenţa sa. în acest timp, patimile ascunse ale sufletului se pun în mişcare, silind pe lucrătorul rugăciunii să se smerească. Biruinţele şi înfrângerile se înlocuiesc unele pe altele, iar voinţa liberă şi neputinţa omului se arată în toată golătatea.
în stadiul al doilea, harul lui Dumnezeu îşi arată simţit prezenţa sa în lucrare, unind mintea cu inima şi dând putere pentru ca rugăciunea să se facă fără întrerupere, cu plângere şi cu căldură. din inimă. Această a doua rugăciune provine din prima. Acum atenţia minţii în timpul rugăciunii atrage inma în consimţire şi, când se întăreşte rugăciunea, consimţirea inimii trece într-o unire a minţii cu inima.
Cel de-al treilea fel de rugăciune şi atenţie se înfăţişează astfel: mintea în timpul rugăciunii petrece fără ieşire în interiorul inimii şi de aici, dinlăuntrul inimii, înalţă rugăciune către Dumnezeu. Aici se află toată esenţa lucrării. în sfârşit, în timpul atenţiei care s-a unit cu rugăciunea, mintea coboară în inimă, pentru cea mai adâncă lucrare a rugăciunii.