Ideea de construcþie strategicã a cercetãrii ar vrea sã surprindã cel puþin douã ipostaze ale activitãþii respective. Mai întâi, aceea cã un demers de cercetare ar trebui sã aibã la bazã cel puþin câteva elemente cãlãuzitoare (ale unei strategii, fie ele ºi în formã embrionarã) care sã se constituie cu rol de ghidaj ulterior într-o aventurã plinã de neprevãzut, uneori pasionantã ºi în nevoie de imaginaþie, alteori aridã ºi rutinalã. Faptul cã putem pune la originea unor descoperiri intuiþia nu ne scuteºte a cãuta în spatele acestora câteva repere anterior fixate sau selectate de cercetãtor în întreprinderea din care a rezultat apoi respectiva descoperire. Este, apoi, planul realizãrii propriu-zise a unei cercetãri, cel în care se regãsesc totdeauna elemente de ordin strategic: acþiuni, resurse, anticipãri, tehnici, instrumente etc., dacã nu chiar planuri sau programe de lucru specifice strategiei.
Economia ºi managementul au furnizat, ele însele, ca discipline, teorii ºi domenii de cercetare, numeroase provocãri, ca ºi unele dezvoltãri sau adaptãri metodologice ºi filosofice care sã merite un asemenea nou angajament. De altfel, trebuie sã recunoaºtem relativa tinereþe a acestor domenii ºi, implicit, relativa inconsecvenþã ºi insuficienta coerenþã a sistemelor metodologice pe care acestea se bazeazã. Mai mult, deseori avem aici de-a face cu împrumuturi ºi adaptãri metodologice insuficient specificate ºi, nu rareori, puþin potrivite. Neconcordanþele dintre rezultatele unor cercetãri diferite, acceptabile între anumite limite, nu mai au totdeauna justificare logicã, pãrând a avea ca origini asemenea derapaje de la principiul compatibilitãþii metodologice a unei cercetãri, în realizarea oricãrui proiect care se vrea cu adevãrat serios.