Cel care se smereşte, care crede în Cuvântul lui Dumnezeu din tot sufletul și îl împlinește, prin puterea rugăciunilor, îl va primi pe însuși Domnul în inima sa; cu adevărat, îl va vedea și îl va auzi pretutindeni. Chiar și atunci când este ocărât și cuvinte rele sunt adresate împotriva sa, el va auzi vocea călăuzitoare a Domnului, va vedea degetul Lui arătând rănile sale păcătoase și cu mulțumire va primi, din acea mână care îl vindecă, această arzătoare şi totuşi tămăduitoare oblojire.

El știe că nu există un folos mai mare decât cel primit de la vrăjmași, iar această poruncă devine ușoară, chiar de dorit pentru el: „Iubiți pe vrăjmaşii voştri, bine­cuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc şi rugați-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Mt. 5, 44). El îi vede pe aceştia ca pe nişte binefăcători, care îl ajută să se apropie de Dumnezeu și să intre în împărăția Lui, și nu doar că nu simte ură față de ei sau să devină mânios, ci îi iubește mai mult decât pe ceilalți și se întristează de amărăciunile și căderile lor.