Provocarea pe care i-o aduce Felix Aderca interbelicului românesc este înscrierea pe orbita culturii europene. Lite­ratura română nu mai putea să rămână romantică la înce­putul secolului XX chiar dacă spiritul eminescian subjuga majoritatea vocilor poetice. Ea nu putea involua spre un „tradiţionalism fără tradiţie”, după cum îl numeşte, ci şansa ei era deschiderea spre modernitate. Aderca a înţeles încă de la început că literatura nu mai poate să fie decât modernă şi a urmărit toate consecinţele acestui imperativ.
Nu puţine sunt momentele când autorul Micului tratat de estetică are concepţii mai inovatoare şi sincronice cu literatura europeană chiar şi decât Lovinescu.