In materia executarii silite, Titlul VI al Legii nr. 99/1999 a introdus, in sistemul romanesc de drept, in materie mobiliara, o procedura speciala si privata de executare silita a obligatiilor contractuale, a carei principala caracteristica o constituie posibilitatea creditorului de a intra, cu sau fara interventia organelor de executare, in posesia bunului ce formeaza obiectul material (derivat) al contractului si de a-l vinde, spre a-si satisface creanta. Prin instituirea unei astfel de proceduri, creditorului i se recunoaste pentru prima data in legislatia romaneasca dreptul de a-si face sigur dreptate, desigur, in limitele legii.

Reglementarea acestei proceduri in cadrul Titlului VI al Legii nr. 99/1999 privind „Garantiile reale mobiliare” este de natura sa induca in eroare cu privire la domeniul sau de aplicare, care este insa mult mai larg, cuprinzand si o serie de contracte devenite uzuale in practica comerciala, printre care enumeram, cu titlu exemplificativ, cesiunile drepturilor de creanta, vanzarile conditionate, contractele de consignatie, de inchiriere sau leasing etc.

Lucrarea de fata isi propune sa examineze sfera creditorilor care pot recurge la o astfel de procedura si conditiile in care o pot face, atat din perspectiva legislatiei actuale, cat si din cea a noului Cod civil.