în fapt, întreaga sa viaţă este un gigantic amfiteatru, arareori vreun profesor reuşind să ţină departe de ochii lumii existenţa sa privată. Pentru că, teoretic, conduita lui din amfiteatre, lecţiile de viaţă pe care le oferă, modelele existenţiale pe care le dezvoltă, ar trebui să fie în concordanţă şi cu comportamentul din afara spaţiului academic. Nu poţi să predici cinstea, imparţialitatea, bunăvoinţa, onestitatea, îngăduinţa, cultul muncii, aspiraţia spre cele mai rafinate construcţii ştiinţifice şi artistice etc., în vreme ce dincolo de catedră te comporţi ca un hoţ la drumul mare, cultivi vrajba şi intriga, îţi înşeli familia sau amicii, practici trădarea şi minciuna la fiecare pas etc. Din această persepectivă toate aspectele vieţii unui universitar par manifestări la scara unui imens amfiteatru. Doar din această perspectivă se vor putea evolua ori contura existenţele oneste, rectilinii, în variile medii sociale, disociindu-i pe cărturarii reali de intelectualii fabricaţi, falşi şi fără operă, care într-un fel se comportă în mijlocul publicului academic, şi altfel în cel privat, intim.