In Romania cel mai bine o duc scriitorii morti. O mare parte din ei sint acum in manuale si, daca in timpul vietii nu au avut barba, o capata cu ajutorul pixului de la scolarii plictisiti. Pentru ca au murit la timp, nu au apucat sa se faca de ris intrind in politica sau, daca au facut-o, intervine zicala despre morti numai de bine. Acestor indivizi li se consacra colocvii, revistele le dedica numere aniversare, operele lor sint reeditate in tiraje minuscule dar suficiente, iar criticii le mingiie opera cu penita, subliniindu-le coloana aproape dreapta din anii lui nea Ceasca. In Romania e inca bine, ba chiar confortabil, sa fii Arghezi, Sadoveanu, Preda sau chiar Ienachita Vacarescu. Cel mai bine o duc, ca intotdeauna, Caragiale si Eminescu. Nu trece o zi fara ca cineva sa le pomeneasca cu veneratie numele. In Romania, cel mai prost o duc scriitorii autohtoni, tineri si vii.