În decursul ultimilor ani, am fost întrebat în repetate rânduri: cine e sau ce e acest Mèkèkè pe care îl tot pomenesc? M-au întrebat profesori universitari și profesori de liceu, studenți și liceeni, elevi de gimnaziu și elevi din clasele primare: cine este Mèkèkè? Niciodată n-am răspuns nimănui. Nu pentru că n-am vrut să le răspund, ci pentru că un răspuns la această întrebare nu poate fi dat în câteva minute. Mai mult, lămurirea acestei enigme nu depinde de cel care dă răspunsul, ci de cel care-l primește.
Pentru a afla răspunsul, trebuie să ai starea necesară primirii lui, capacitate de introspecție și, bine-nțeles, capacitatea de a descoperi în tine lucrarea sau, mai bine zis, lucrările pe care acest personaj le-a făcut fără ca tu să-ți fi dat vreodată seama de prezența lui. Și, mai ales, îți trebuie memoria gândirii celui care-ai fost.
De-a lungul istoriei, oamenii au încercat să-i restricționeze manifestările, să-l reducă la tăcere și chiar să-l facă să dispară, crezând că astfel vor avea liniște. Nu au reușit și nu vor reuși niciodată. Atâta timp cât în lume vor fi copii, Mèkèkè va pune întotdeauna stăpânire pe ei, făcându-i să se manifeste de așa natură încât ei vor spulbera până și iluzia de liniște și de tihnă a celor care se află în preajma lor.
Dar și mai înfiorător este faptul că unii nu vor scăpa de el niciodată.