„Adina Dabija apartine rasei rare a autorilor care nu consimt sa aduca ofrande nici idolului literaturii, nici idolului pietei, respingind atit constringerile «scolastice» ale unui canon formal, cit si aplicarea cutarei retete de succes. Se intimpla insa, din cind in cind, sa le iasa acestor rebeli carti cu adevarat vii, care ne reamintesc miza ontologica a scrisului. Combinind, de la sine, autofictiunea cu insertul oniric si fantastic – gen proxim: irealitatea imediata a lui Blecher, ezoterismul lui Eliade ori Cartarescu –, romanul de mistere (ale Bucurestilor, fireste) cu cel de aventuri in gheturile nordului canadian, basmul cu transcrierea nemediata a realitatii lumii contemporane, Saman recupereaza (uneori de pe buza cliseului, dar cu atit mai spectaculos) si resemnifica un traseu initiatic. Fara urma de mima. Netrucat. Convingator. Transmitind o senzatie de autenticitate chiar si atunci cind iti spui ca ai mai vazut «de astea». Adina Dabija ne ofera un roman de citit, la propriu, cu sufletul la gura.” (O. Nimigean)

„Romanul Saman reprezinta o experienta de autoinitiere in diferitele niveluri ale realitatii: de la momentele paradisiace ale copilariei la Magina si plecarea pe «drumul cel mare», la descoperirea propriei doctrine despre poezie ca mijloc de distilare a sufletului si pana la atingerea starii de saman menita sa «reporneasca roata intepenita a timpului transformarilor». Farmecul scriiturii vine din modul in care Adina Dabija strange laolalta autenticismul si incarcatura spirituala a prozelor eliadesti cu onirisul din scenariile halucinante ale lui Remedios Varo Uranga, rafinamentul scriiturii lui Gibran cu vigoarea narativa a lui Henry Miller. Avem in fata un roman fascinant: la inceput cititorul va fi captivat intr-o calatorie labirintica pentru ca, pe parcurs, sa se elibereze in mandala propriilor aspiratii si a reveriilor fundamentale. In acest caz, lectura devine, ca sa il parafrazez pe un saman Yaqui, o modalitate de a vedea prin crapatura dintre lumi.” (Petrisor Militaru)