La debut, poetii sunt in general navalnici si debordanti, bubuitori sau tanguitori, contand pe dispozitia simpatetica a cititorului. Vor sa spuna si sa exprime totul, sa nu lase nimic deoparte, ca element al lumii inconjuratoare ori ca nuanta infinitezimala a starilor interioare.
Intre textualism si milenarism, Ciprian Macesaru se afla intr-o intersectie deschisa inca mai multor posibilitati. Poemele in proza pe care le scrie, sau proza lui poematica (daca vrem sa intoarcem sintagma), ii ofera toate libertatile exersarii imaginatiei, fara sa-l apese cu constrangeri prozodice. Autorul nu trebuie sa-si inscrie viziunea in tipare formale, sa o segmenteze pentru a obtine o pereche de rime si sa o contorsioneze dupa un anumit ritm. Poetul este liber in paginile lui (aici pline de randuri compacte, dincolo infasurate in mari spatii albe), cantand ca un greiere sub calea ferata a tonelor de literatura scrise pana in prezent.