De timpuriu, cu zambet iute şi ironie heruvimica, Dumitru Radu Popa a ţinut intredeschisa uşa dintre Caragiale şi Kafka. Vazuţi pe dinauntru cu ochi de linx, anii '80, in care au aparut aceste proze, masurau viaţa ca pe un caz ciudat de supravieţuire: nu era neobişnuit sa te simţi a fi umbra propriului dosar; puţini uitasera ca nu e mare lucru sa traieşti; pe firme scria "Vindeam paine", ori "Aveam lapte"; sub muza lozincilor comuniste, unui muncitor ii creştea o a doua pereche de maini; cruzimea se intalnea cu propriile limite, din care se-nfrupta tacticos; viaţa era cutata neblejnic ori strain, semanand morţii mai mult decat orice altceva; leşurile reinviau sub autopsia poveştilor; rasul postum ne invelea.
Stilul vibrant al acestei carţi leaga fantasticul şi depersonalizarea ironica intr-o suverana sclavie: e subtil in miresme şi greu de nuanţe de gri; inteligent in nelinişte şi abisal prin virtuozitate; calitatea sa e umorul gogol-goluţ; defectul sau e nul. D.R. Popa e un autor fundamental al literelelor noastre spulberate, pe care Skenzemon! le strange intr-un spirit unic. Intuind perfecţiunea acestor texte, nu ai cum sa nu tremuri. Calin-Andrei Mihailescu