"Sunt entuziasmat de această carte. O consider un document teribil de impresionant şi-o operă de artă admirabilă. Elena şi Cosmin sunt eroii mei. Rareori am admirat, am respectat şi-am invidiat mai mult pe cineva. Spre deosebire de noi toţi, visători și exploratori de birou, ei au avut curajul să renunţe la o viață comodă, cu salarii mari și cariera asigurată, ca să plece într-o aventură pe care noi, ceilalți, nu ne-o putem imagina decât în romane sau în filme. Viața lor de-a lungul ultimilor ani, când au luat-o teleleu prin lume într-o rulotă de cinci metri pătrați, în care-au trăit, s-au iubit, au scris, au fotografiat și-au suferit împreună, ni se pare o fantastică ficțiune, când în realitate noi suntem cei fictivi.

Elena și Cosmin au plecat în căutarea „vieții care se viețuiește“ și-a omului real, care se revelează nu în lumea standardizată și domesticită în care trăim noi, consumatorii de cultură, ci în sărăcie cruntă, în case dărăpănate, în violență incredibilă, în comunități uitate de Dumnezeu, în pușcării și-n ghetouri. Cei doi au băut peturi de bere cot la cot cu oamenii întâlniți, au povestit cu ei, uneori despre omoruri și tâlhării, au luat purici și păduchi de la ei. Au trăit la fel ca ei, uneori mai rău, impregnându-se de damful umanității reale. Vorbim adesea de „România profundă“ fără să avem habar despre ce vorbim. Prin cartea celor doi ajungem să măsurăm această profunzime.

Elena și Cosmin m-au primit în rulota lor, mi-au arătat-o în toate detaliile ei claustrofobice. Rareori m-am simțit mai diminuat și mai trist. N-aș fi putut trăi viața lor nici trei zile. Dar faptul că ei există, în afara convențiilor care ne fac conformiști și depresivi, și că dau astfel mărturie despre ce-nseamnă cu adevărat libertatea e o mare consolare pentru mine. Măcar știu, prin ei, că eroismul e real și palpabil, nu o noțiune goală." Mircea Cărtărescu

Elena Stancu e jurnalist de 12 ani, dintre care 5 i-a petrecut la revista Marie Claire, unde a fost redactor-șef adjunct. A scris despre violență domestică, sărăcie, sistemul medical românesc și a câștigat două burse și două premii Superscrieri, o bursă oferită de Centrul Carter din SUA și un premiu la Balkan Fellowship for Journalistic Excellence.
Cosmin Bumbuț a făcut 15 ani fotografii de modă și de publicitate, iar pictorialele lui au apărut în reviste precum Elle, Tabu și Esquire. În 2013 a publicat Bumbata, un album care arată viața de zi cu zi a deținuților din Penitenciarul Aiud; cartea a fost premiată la Concursul Naţional de Design și la Gala Bun de Tipar. Bumbuț a câștigat mai multe premii de fotografie, printre care Sony World Photography Awards în 2015 cu proiectul Camera intimă.
În 2008, Elena Stancu și Cosmin Bumbuț s-au întâlnit la revista Marie Claire și au lucrat împreună la mai multe reportaje sociale. În 2009, au făcut revista de fotografie Punctum, iar în 2012 au publicat Cuba continuă (Editura Art), povestea subiectivă a unui popor izolat şi suspendat în timp.

În noiembrie 2013, cei doi s-au mutat într-o autorulotă ca să înțeleagă România de azi. Au intrat în penitenciarele din Craiova, Târgșor, Gherla, Chilia Veche, Aiud, Baia Mare și Buziaș ca să afle de ce sărăcia te aruncă în închisoare, au stat în frig printre oamenii străzii și au văzut abuzurile poliției, au fost în comunitățile în care părinții își pedepsesc copiii cu lovituri de bici și femeile sunt omorâte în bătaie de bărbații lor. Au trăit printre romii căldărari din Corcova, unde fetele sunt măritate la 12 ani, și au făcut un documentar despre o tânără familie care caută bunăstarea în Franța, la groapa de gunoi. Filmul a fost premiat la mai multe festivaluri, printre care TIFF, Docuart și Millenium Film Festival din Bruxelles. Proiectele lor sunt publicate pe Teleleu.eu.