Subiectul e dintre cele mai neobisnuite: un barbat se trezeste intr-un sicriu si faptul ca se trezeste sugereaza ca nu e mort, deci, ce cauta acolo si cum poate sa iasa? Daca la prima intrebare nu isi poate raspunde, caci e lovit de amnezie, la a doua gaseste raspunsul dupa cateva momente de panica, atunci cand descopera prin sicriu un tub de oxigen, un telefon si un maner care i-ar putea asigura calea spre libertate.

Sa te lupti cu cateva tone de pamant aruncat peste tine si sa reusesti sa iesi nu e de ici, de colo, dar la iesire sa te astepte cativa insi cu pustile indreptate catre tine e deja prea mult. Cine e barbatul si ce a facut atat de grav incat sa fie ingropat de viu si asteptat cu pusca la cap cand iese din mormant? Aflati doar daca cititi miniromanul lui Dan Radoiu. N-o sa va plictisiti, caci cele o suta si ceva de pagini sunt nu doar putine, ci si alerte, incat vor zbura in timpul lecturii cu cea mai mare viteza concordanta cu operatiunea.

Desi nu tocmai realista – situatii precum cea in care s-a bagat bietul ingropat, desi delicate, s-au mai vazut, insa felul in care aceasta situatie particulara e reprezentata in carte frizeaza neverosimilul – povestea tine citiorul in priza pentru ca il face sa fie curios in legatura cu desfasurarea actiunii. Nu cu finalul, ca pe acela il prevede partial, dar cu felul in care se va ajunge acolo. Pentru ca atunci cand se aduna in acelasi cadru temporal arme, fii ucisi si femei inselate (si duse rau cu pluta) n-are cum sa nu iasa cu scantei.

Fiind vorba de o poveste de dimensiuni reduse, totul e pe fast forward, dialogurile sunt scurte si la obiect, personajele sunt dezvoltate minimalist, iar actiunile unora dintre ele sunt exagerate de dragul dramatismului, insa ideea miniromanului este interesanta si poate ca ar fi trebuit (sau ar trebui de acum inainte, de ce nu) exploatata intr-o actiune mai extinsa si mai complexa, cu personaje mai bine conturate si conduse de o logica mai solida, care sa le indemne la actiuni veridice.