De ce Răscoala c cel mai bun roman românesc? Fiindcă proiectează magistral sufletul nostru colectiv, pe un plan al veşniciei; fiindcă autorul a redat unei permanente realităţi o actualitate trecătoare, esenţializată. [...]

Cazul unic atrage numai pe scriitorul confuz, fiindcă acesta îl consideră, prin excepţionalul său, caracterizat artisticeşte, gata de la natură. A surprinde pulsaţiile vieţii în exemplarul de rând, adică în acela ce se dizolvă continuu în colectivitate, dă măsura dotării şi mai ales a pătrunderii de care e capabil un scriitor.

E remarcabilă astfel Răscoala, tocmai ca epopee a omului comun; e epopeea sufletului unei naţiuni care – fie din discreţie faţă de intimitatea pătimirilor ei, fie că s-a simţit în stare de mai mult decât i-a îngăduit soarta să înfăptuiască – s-a ţinut, în decurs de veacuri, departe de rampă. Răscoala e Iliada noastră, fără eroi şi imn, dar mai ales fără exces de metafore. Iliada unei naţii de ţărani necăjiţi, care consumă trei sferturi din viaţa lor numai în faptă, iar ce gândesc între timp exprimă, din obişnuinţa de a făptui, mai mult prin gest decât prin vorbă. [...]

Răscoala reprezintă în cadrul românesc o realizare literară de aşa de mari proporţii, încât oricare ar fi dispoziţia contemporanilor noştri, ceea ce se impune cu certitudine e că: alături de ce este Eminescu în lirică, Enescu în muzică şi Iser în pictură, va fi de acum înainte, cu drept egal, Rebreanu în proza românească.

MARIN SIMIONESCU-RÂMNICEANU

Rare sunt cărţile pe care le trăieşti aşa cum o trăieşti pe aceasta.[...]

Carte fără concluzii, ca şi viaţa însăşi, Răscoala turbură în sufletul nostru adâncuri amare. E o carte care dă de gândit şi care poate stimula nu numai meditaţii sterpe. Amărăciunea ei este tonică, înviorătoare. Şi, prin sensul ei general, constituie, fără îndoială, un îndemn spre mai bine.

AL A. PHILIPPIDE