„Textul de față a fost conceput în primul rând ca un exercițiu de metodă, el se situează într-o perspectivă care nu este una a denunțării. Din pricină că analiza științifică nu are nimic de-a face cu logica procesului și cu interogațiile pe care aceasta le suscită (A fost oare Heidegger nazist? Filosofia lui este nazistă? Trebuie să se predea gândirea lui Heidegger? etc.), nu este sigur că agitația nesănătoasă ce-l înconjoară astăzi pe Heidegger este cu adevărat favorabilă unei bune receptări a prezentei lucrări, care a rămas, fără îndoială, la fel de intempestivă.” (Pierre Bourdieu)

„Așadar, nu ar trebui să ne mire faptul că volumul despre filosofia lui Heidegger a fost primit cu scrâșnete de dinți din aproape toate părțile. Mai întâi, adepților lui Heidegger cartea le părea rezultatul unei „«socioanalize» reductive”, discuția despre „cenzură și punerea în formă” având unicul scop de a demonstra „oportunismul carierist” al filosofului german. Într-o interpretare complet opusă, unii comentatori care adoptau o poziție ceva mai neutră față de Heidegger și mai apreciativă față de socioanaliza filosofiei acestuia îl criticau totuși pe „bine-cunoscutul sociolog marxist” Pierre Bourdieu pentru „trivializarea poziției lui Heidegger, prin reducerea ei la o componentă inconștientă pe care se presupune că acesta o edifică sub forma unui standard filosofic ” . În ambele variante, Bourdieu apărea ca un fel de „anti-Heidegger”. Dar spre uimirea celor mai îndârjiți dintre detractorii lui Heidegger, Bourdieu refuza, în mod cât se poate de explicit și de direct, să se alăture corului denunțătorilor: „De fiecare dată când aud pe cineva spunând că ajunge să ne gândim la Heidegger și vom gândi și Holocaustul – dar poate că nu sunt eu suficient de postmodern –,am impresia că visez.” (Ștefan Guga)

PIERRE BOURDIEU (1930-2002), sociolog francez. A studiat filosofia la École normale supérieure din Paris,îndreptându-și ulterior interesul spre studiile etnografice, și pe urmă spre sociologie. A predat scurtă vreme la Universitatea din Lille, iar apoi la École des hautes études en sciences sociales din Paris. În 1981 a fost ales profesor la Collège de France. Principalele scrieri: La distinction [Distincția] (1979), Le sens pratique [Simțul practic] (1980), L’ontologie politique de Martin Heidegger [Ontologia politică a lui Martin Heidegger] (1988), Les règles de l’art [Regulile artei] (1992), Raisons pratiques [Rațiuni practice] (1994), Méditations pascaliennes [Meditații pascaliene] (1997), La domination masculine [Dominația masculină] (1998), Les structures sociales de l’économie [Structurile sociale ale economiei] (2000).